Emmanuel Macron
Featured, International

Emmanuel Macron îl acuză pe premierul Australiei că a mințit legat de afacerea cu submarine

Președintele Emmanuel Macron l-a acuzat pe premierul Australiei, Scott Morrison, că l-a mințit cu privire la anularea unui contract de construcție a unui submarin în septembrie, relația dintre cele două țări fiind afectată.

Emmanuel Macron i-a adus acuzații serioase lui Scott Morrison, susținând că acesta l-a mințit în privința unei anulări a contractului de construcție a unui submarin, în luna septembrie. Astfel, relațiile dintre cele două state sunt puternic afectate, iar Macron susține ca va fi nevoie de mult mai mult pentru a restabili încrederea între cei doi aliați. Președintele Franței și premierul Australiei s-au întâlnit pentru prima dată de când a fost anulat pactul de miliarde de dolari, în cadrul summitului G20 de la Roma.

Australia a renunțat la acordul cu Franța ca parte a unei noi alianțe de securitate cu Statele Unite și Marea Britanie, anunțată în septembrie. Noua alianță de securitate, denumită AUKUS și care ar putea oferi Australiei acces la submarine cu propulsie nucleară, a obținut o reacție acidă din partea Parisului și i-a văzut pe ambasadorii francezi rechemați de la Washington și Canberra pe fondul acuzațiilor că Franța a fost trădată, notează CNN.

Președintele Franței a comentat situația legată de Scott Morrison și le-a transmis jurnaliștilor australieni, prezenți la summitul G20, că: „Am foarte mult respect pentru țara voastră. Am mult respect și multă prietenie pentru oamenii voștrii. Eu spun doar că atunci când avem respect, trebuie să fii adevărat și trebuie să te comporți în conformitate și consecvent cu această valoare.” Atunci când a fost întrebat de reporteri dacă este de părere că a fost mințit, Macron a spus că „nu crede, ci știe”.

Pe de altă parte, premieul Australiei a specificat în cadrul conferinței de presă de duminică faptul că nu a mințit referitor la contractul submarinelor cu Franța și că anterior i-a explicat lui Macron că submarinele convenționale nu vor mai satisface nevoile Australiei. Morrison a achiziționat cel puțin opt submarine cu propulsie nucleară într-un nou acord cu SUA și Marea Britanie, care se suprapune cu cel stabilit în 2016 cu Franța.

„Am fost foarte clar că ceea ce urma să ne fie furnizat nu va veni în întâmpinarea intereselor noastre strategice și încă mai exista un proces în care eram angajați, în care ne-am implicat apoi, în lunile care au urmat. Și apoi am comunicat (lui Macron) decizia noastră finală”, a spus Scott Morrison.

De asemenea, Morrison a specificat că nu are niciun motiv să își ceară scuze pentru conflictul în care țara sa a ajuns cu Franța, chiar dacă știa că decizia va fi una dificilă. ”Guvernul australian a asigurat acest lucru, ceva pe care niciun guvern anterior nu a putut să-l asigure în 50 de ani, iar acest lucru a poziționat Australia în fața unei decizii pentru a ne apăra în viitor”, a mai adăugat premierul australian.

Întrebat despre cum vor arăta viitoare colaborări cu Franța, Morrison a spus că administrația sa a început să stabilească relațiile pe proiecte de interes comun și reciproc, în special în Indo-Pacific, dar a recunoscut că „aceste lucruri necesită timp”. De asemenea, Emmanuel Macron a subliniat faptul că va fi nevoie de ceva mai mult pentru a exista, din nou, încredere între cele două națiuni.

Vineri, președintele american Joe Biden a declarat că a crezut că Franța a fost informată despre anularea contractului înainte de a fi anunțat pactul AUKUS și a spus că gestionarea noului acord de securitate a fost stângace.

Comentariul a venit în timpul unei întâlniri urmărite îndeaproape cu omologul său francez, Emmanuel Macron, la Roma, menită să repare legăturile rupte din cauza acordului de a furniza Australiei submarine. Luna trecută, SUA, Regatul Unit și Australia au anunțat un nou parteneriat care include acordarea de asistență pentru a ajuta Australia să dezvolte submarine cu propulsie nucleară, o înțelegere pe care Franța spune că a fost încheiată fără știrea acesteia.

Acest fapt a pus în pericol contractul de câteva miliarde de dolari încheiat cu francezii. Diferența a escaladat până la punctul în care Franța și-a rechemat temporar ambasadorul SUA și chiar și Biden a fost surprins de cât de furioși au devenit oficialii francezi pe această problemă. Biden a adăugat faptul că pactul nu a fost încheiat „cu grație” și „a avut impresia că s-au întâmplat anumite lucruri care nu s-au întâmplat”.

Când Macron a fost întrebat dacă este mulțumit că relațiile cu Statele Unite au fost reparate, el le-a spus reporterilor: „Am clarificat împreună ce trebuie să lămurim”. Totuși, șeful statului a precizat că este important de evitat o astfel de situație în viitor.

Întâlnirea bilaterală extrem de așteptată dintre aliații de lungă durată a avut loc înaintea reuniunii Grupului celor 20 de la Roma și a summit-ului ulterior al Organizației Națiunilor Unite privind clima de la Glasgow. Un înalt oficial al administrației care a informat reporterii după întâlnire a declarat că Macron nu a făcut nicio solicitare suplimentară președintelui