Emmanuel Macron
Featured, International

Emmanuel Macron, atacat cu un ou de un bărbat. Atacatorul a fost arestat

Un bărbat a aruncat luni cu un ou asupra președintelui Franței, Emmanuel Macron, în timpul Salonului Internațional al alimentației publice și domeniului hotelier (SIRHA) de la Lyon.

Oul aruncat de bărbat s-a lovit de umărul președintelui Emmanuel Macron, fără să se spargă, informează site-ul agenției Agerpres.

Atacatorul a fost arestat imediat, potrivit presei din Franța.

„Dacă are ceva să îmi spună, să vină. Îl voi vedea la final”, a reacţionat Emmanuel Macron.

Sursa citată notează că popularitatea lui Emmanuel Macron este în scădere în rândul francezilor. Astfel, cota de popularitate a președintelui a ajuns la doar 38%, în timp ce 59% dintre francezi se declară nemulțumiți de activitatea șefului statului.

Cota de popularitate a lui Macron este în scădere
Cota sa de popularitate este, totuși, mai mare decât cota ultimilor doi președinți, François Hollande (22%) şi Nicolas Sarkozy (36%), la acelaşi moment al mandatului fiecăruia.

În data de 8 iunie, președintele francez a fost lovit în față de un bărbat, în timp ce se afla într-o vizită în sudul țării, ceea ce a provocat un val de proteste în rândul clasei politice.

Agresorul său, condamnat la patru ani de închisoare cu executare, a ieşit din detenţie la 21 septembrie.

În martie 2017, pe atunci candidat la prezidenţiale, Macron a fost de asemenea vizat de un ou aruncat din mulţime la Salonul de Agricultură de la Paris.

blank