Președintele francez Emmanuel Macron a declarat, miercuri, că forțele militare franceze au ucis militantul islamic Adnan Abu Walid al-Sahrawi, liderul Statului Islamic din Sahara de Nord, transmite Reuters.

„Este un alt mare succes în lupta noastră împotriva grupărilor teroriste din Sahel”, a scris Macron, într-un mesaj pe Twitter, fără a divulga locația operațiunii.

Sahrawi a fost liderul istoric al Statului Islamic din regiunea Sahel a Africii de Vest iar gruparea sa a avut în vizor soldați americani într-un atac mortal din 2017, a transmis cabinetul lui Macron.

În august 2020, Sahrawi a ordonat uciderea a 6 lucrători francezi din aria acțiunilor caritabile și a șoferului lor din Niger, a mai arătat biroul lui Macron.

Emmanuel Macron a declarat în iulie că Franța va începe în curând să-și remodeleze forța din Sahel, unde a fost prezentă pe frontul de luptă împotriva militanților islamiști iar în cele din urmă își va înjumătăți prezența militară.

În contextul în care nu se întrevede un sfârșit al operațiunilor Franței și în special a urmărilor politice din Mali, frustrarea Parisului a crescut.