Featured, International

Elveția le interzice pe viață pedofililor să lucreze cu copii

Elveţia le va interzice pe viaţă pedofililor să lucreze în contact cu copii, începând de anul viitor, o astfel de propunere fiind susţinută de 63% din populaţia elveţiană în cadrul unui referendum organizat în 2014.

Într-un comunicat, guvernul elveţian a anunţat că noua lege, ce va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2019, stipulează că orice persoană condamnată pentru atingere adusă integrităţii sexuale a unui copil mai mic de 18 ani sau a unui adult vulnerabil va fi privat definitiv de dreptul de a exercita o activitate profesională sau benevolă cu aceste grupuri de populaţie. Această lege este una dintre cele mai severe din Europa la adresa autorilor de abuzuri sexuale, notează Agerpres. Până acum, Elveţia pronunţa interdicţii de maxim 10 ani împotriva pedofililor condamnaţi la mai puţin de 6 luni de închisoare.În pofida unei largi susţineri în rândul populaţiei elveţiene, propunerea de lege a rămas în sertar timp de patru ani, din cauza reticenţelor Guvernului în a crea un automatism între o condamnare şi interdicţia pe viaţă.

În versiunea finală, Camerele federale au introdus o „clauză derogatorie” ce acordă judecătorului dreptul unei toleranţe sporite în cazul infracţiunilor sexuale de foarte mică gravitate dacă nu există niciun risc de recidivă. „Aceasta vizează în special cazurile de iubiri adolescentine”, a precizat guvernul, preocupat să nu existe situaţii în care o persoană de 20 de ani să fie vizat de o astfel de interdicţie pentru că pur şi simplu a avut relaţii sexuale cu o persoană mai mică de 16 ani.

Însă, în comunicatul său, Guvernul susţine că pedofilii, în sensul clinic al termenului, nu vor putea în niciun caz să beneficieze de clauza de exceptare. Angajatorii, organizaţiile şi autorităţile competente vor putea verifica în cazierul judiciar dacă un candidat sau un colaborator este vizat de o astfel de interdicţie.

blank