Elevii
Actualitate

Elevii din București și alte 29 de județe intră în vacanță mobilă de astăzi

Elevii și copiii de grădiniță din București și alte 29 de județe intră în vacanță de astăzi, urmând să se întoarcă în bănci abia în 27 februarie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației.

Vacanța din luna februarie 2023 a fost decisă de fiecare inspectorat școlar județean pentru toate școlile din județ în perioada 6-24 februarie și are o durată de o săptămână. Este pentru prima oară când o astfel de vacanță este prevăzută în structura anului școlar, fiind introdusă prin ordin al ministrului Cîmpeanu, în 2022, cu aplicare anul acesta.

Elevii intră în vacanță de astăzi

Prima vacanță a fost luată de elevii din Ilfov și Suceava, în perioada 6-10 februarie, iar alții, din zece județe, au intrat în vacanță în perioada 13-17 februarie. Județele în care elevii vor avea vacanță în perioada 20-24 februarie sunt: Alba, Arad, Bacău, Botoșani, Brașov, Brăila, Bucureşti, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea.

Începând din 27 februarie, elevii vor intra în Modulul 4 învățare, acesta fiind penultimul. Următoarea vacanţă este programată în perioada 7 aprilie – 18 aprilie, de Paște.

Modulul 5 va începe din 19 aprilie și va dura până în 16 iunie, ultima zi de școală. Apoi, toți elevii, cu excepția anilor terminali vor intra în vacanța de vară, care va dura până în 3 septembrie, potrivit edupedu.ro.

Perioada examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat
În ceea ce privește examenul de Evaluare Națională, acesta se va desfășura între:

6-9 iunie 2023: înscrierea la evaluarea națională;
9 iunie 2023: încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a;
19 iunie 2023: Limba și literatura română – probă scrisă;
21 iunie 2023: Matematică – probă scrisă;
22 iunie 2023: Limba și literatura maternă – probă scrisă;
28 iunie 2023 (până la ora 14:00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor;
28 iunie 2023 (ora 16:00 – ora 19:00) – 29 iunie 2023 (ora 8:00 – ora 12:00): Depunerea contestațiilor;
29 iunie – 4 iulie 2023: Soluționarea contestațiilor;
4 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.
Examenul de Bacalaureat se va desfășura în perioada:

29 mai – 2 iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen;
2 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a;
12 – 14 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A;
14 – 15 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B;
14 – 16 iunie 2023: Evaluarea competențelor digitale – proba D;
19 – 21 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C;
26 iunie 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă;
27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă;
28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă;
29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă;
3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00;
4 – 6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor;
7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale.

blank