De când nu se mai implică trup şi suflet în politică, Elena Udrea are tot5 mai mult timp liber şi s-a hotărât că este momentul să-l fructifice cumva şi să se perfecţioneze.
Astfel, Elena Udrea a făcut o mutare care cu siguranţă va şoca multă lume. Udrea s-ar fi înscris la un doctorat în teologie și are de gând ca după absolvirea studiilor doctorale în teologie să deschidă un Institut al fericirii.
„M-am spovedit pentru prima oara in viata mea anul trecut, nu intelegeam de ce e important. Nu trec prin cea mai linistita si fericita perioada din viata mea si, cu toate astea, eu ma simt extraordinar de bine. Fac 15-20 de minute de meditatie pe zi. E important sa iti rupi 20 de minute din timp, sa te retragi, sa nu te gandesti la nimic, sa vezi apoi ce minuni se intampla in viata ta”, spunea Elena Udrea acum câteva zile.
„Prima data m-am spovedit in luna noiembrie a anului trecut. Nu intelegeam importanta acestui act. Sunt lucruri care imi apasau constiinta, sunt lucruri pe care nu poti sa le spui altcuiva. La psiholog nu am fost niciodata. Mulţi vor crede că am înnebunit”, a mai spus Udrea.

