Featured, Showbiz

Elena Merișoreanu, despre pomana Ionelei Prodan: «Am primit un pachet cât ploconul de nuntă»

În cinstea Ionelei Prodan, Anamaria a făcut o pomană cu preparatele preferate ale mamei sale, însă a avut grijă să le dea invitaţilor şi pentru acasă câte un pachet imens cu bunătăţi. Impresara nu i-a uitat nici pe vecini, aşa că a împărţit colaci la tot cartierul.

Joi după-amiază, după ce şi-au luat adio de la regretata Ionela Prodan, colegii de breaslă şi rudele au participat la pomana de lux de 7.000 € de la restaurantul Premier Palace.

Acolo au avut parte de un real festin cu bucatele preferate ale artistei şi, de parcă nu ar fi fost de ajuns, oamenii au plecat acasă şi cu o sacoşă mare înţesată de bunătăţi.

Prietenă de aproape 50 de ani cu Ionela Prodan, Elena Merişoreanu nu avea cum să nu fie invitată la această masă.

”Anamaria s-a organizat impecabil. Cred că mama ei e mulţumită de ce a făcut pentru ea. Pot să spun că te săturai numai de la aperitiv, pentru că era o farfurie plină cu tot felul de bunătăţi, iar somonul era cât palma. Într-adevăr, am primit la plecare un pachet mare, cât ploconul de la nuntă. O tavă plină cu portocale, ouă roşii, cafea, sarmale, fursecuri, cozonac, vin, cană, furculiţă. Eu nu am văzut nicăieri aşa ceva”, a declarat Elena Merişorenu, pentru Click!

blank blank

Şi nu doar invitaţii s-au bucurat de gustul bucatelor, ci şi jumătate de cartier. Anamaria a împărţit colaci, colivă, cozonaci şi alte bunătăţi.

”Fiica Ionelei a trimis mâncare şi la cimitir, 150 de pachete. În trei zile a dat de mâncare la toată lumea. Mama ei a fost prietenă cu doamna Adam, de la cofetăria Claus, cea care le făcea prăjiturile şi torturile pentru evenimente, aşa că s-a ocupat şi acum să pregătească toate dulciurile pentru evenimentul acesta trist”, ne-a spus o prietenă de-a familiei Prodan.

Coroanele au acoperit şi mormintele învecinate

Artista îşi doarme somnul de veci la Cimitirul Bellu, lângă soţul ei, Traian Tănase. La o zi după înmormântare, cavoul arată precum o florărie.

Pentru că buchetele şi coroanele nu au încăput pe mormântul familiei, au fost puse şi pe cavourile din jur.

blank