Actualitate, Featured

EDITORIAL. Udrea este, pentru noi, Elodia 2!

A ajuns principalul subiect al buletinelor de știri, iar televiziunile se bat pe exclusivități mărunte legate de ceea ce face Elena Udrea in Costa Rica. Mai mult, iubitul ei, Adrian Alexandrov, ține și el ritmul pentru informarea opiniei publice din România și, când nu postează pe Facebook, mai livrează televiziunilor niște fotografii sau niște istorisiri lacrimogene. Oameni buni, știu, este dramatic să desparți o mamă de copilul ei, cu atât mai mult cu cât vorbim despre un nou născut, însă nu ar trebui să uităm că Elena Udrea nu este prigonită, ci fugară. Ea s-a dus de bunăvoie în Costa Rica. A fugit pentru că s-a strâns lațul și nu a avut curajul să-și asume propriile fapte și să suporte consecințele. A ales să fugă pentru că știa clar că va fi condamnată în dosarul Gala Bute. Și a fost. Verdictul a fost clar: 6 ani de închisoare cu executare. Dar, de la asta până la a o transforma într-un soi de serial gen Elodia-avocata dispărută,nu mai este decât un mic pas. Mă întreb cum ar fi fost dacă mai era deshis OTV-ul. Însă stilul de jurnalism , marca Dan Diaconescu, a fost adoptat, cu succes, de mai toată lumea din presă. Se prezintă meniul jalnic al închisorii, programul de vizită și amănunte despre cum arată celula ei și cu cine mai stă. Alexandrov ne spune cum i s-a frânt lui inima când a dus bebelușul la închisoare, la camera maternală, iar Udrea a izbucnit în plâns. Ministerul Justiției din Costa Rica zice că bebelușul este adus la penitenciarul El Buen Pastor de două ori pe zi, vizite scurte, pentru a fi alăptat. La rândul lui, un fost ministru al Justiției din Costa Rica, acum avocat, declară că nu există niciun loc special și că o deținută nu are voie să iasă să vadă copilul. La rândul lui, Adrian Alexandrov, cel care a rămas , împreună cu mama Elenei Udrea, să se ocupe de fetiță, spune că se teme de răpiri, pentru că s-a vehiculat că iubita lui ar fi bogată. Unii își dau cu părerea că va fi eliberată curând, alții că mai stă mult și bine în arest. Un om de afaceri roman, stabilit în Costa Rica, face turul televiziunilor, telefonic și pe mail, și livrează declarații și poze. Alți jurnaliști, mai  tenace, l-au căutat până și pe fiul răposatului rapsod Ion Dolănescu, pentru că și-au adus aminte că acesta este parlamentar în Costa Rica, așa că e musai să-și dea cu părerea și el. Și, ca să fie fix Elodia 2, a apărut și o clarvăzătoare, Maria Ghiorghiu, de profesie secretară, care ne anunță că lui Udrea îi este greu. Zău? Noi nu știam. Credeam că îi este ușor și țopăie de bucurie prin curtea închisorii.

blank