Featured, Showbiz

EDITORIAL. Fuego, un nume indisolubil legat de Crăciun! Povestea unui om care are DRAG DE ROMÂNIA MEA!

Când te gândești la Dan Spătaru, îți vine în minte melodia “Drumurile noastre”. Când te gândești la Fuego, automat îți amintești cântecul “Împodobește mamă bradul”. Dacă ai apucat să o asculți măcar o dată, după aceea, practic, dacă nu există melodia aceasta, parcă nu există Crăciun. Duetul cu marea artistă Irina Loghin, împletirea celor două voci minunate, emoția versurilor, minunea Crăciunului, bucuria împodobirii bradului, totul este de o sensibilitate aparte. Însă Fuego, pe numele său real Paul Surugiu, înseamnă mult mai mult de atât. Aristul, cu inimă mare și sensibilă, nu doar cântă, ci și pictează, face acte de caritate și, mai nou, este și maestru de ceremonii la TVR, unde are propriul său show de divertisment, în fapt, o gală a valorilor, intutulat DRAG DE ROMÂNIA MEA!

 

Pare fără vârstă, vocea îi este neschimbată, în ciuda anilor care au trecut, și, cu siguranță, nu există român care să nu fi ascultat, măcar o dată, Fuego. Acum, însă, într-o emisiune de 100 de minute, Fuego ne va prezenta valorile României. Oameni care excelează în diverse domenii. Ne oferă, astfel, prilejul, să-l descoperim mai mult și pe omul Fuego, nu doar pe artist. Ne promite un show dinamic, cu momente unice, diverse și cu muzică bună, alături de baletul Florin Mariș și band-ul Supermarket.

Alexandru Arșinel se numără printre invitații de frunte ai noii emisiuni. Marele actor ne va dezvălui momente speciale pe care a avut prilejul să le trăiască alături de regretata sa parteneră de scenă, îndrăgita actriță Stela Popescu. Evident, dintre invitați nu putea lipsi doamna cântecului popular, alături de care împodobește el bradul de ani buni, Irina Loghin. Stela Enache ne va arăta că timpul nu i-a schimbat
chipul și nici spiritual, Mioara Velicu ne va purta pe ritmuri
moldovenești. Va fi un regal!

Și surprizele nu se opresc aici. Luminița Anghel își va celebra ziua alături de noi, iar Elena Gheorghe
ne va povesti despre emoțiile de la Eurovision. Actorul Costel Constantin va vorbi despre experientele sale din teatru, iar Paul Surugiu va pregătit o premieră spectaculoasă, alături de o balerina a
Circului Metropolitan din București.

Fuego este un perfecționist, așa că acest show va fi perfect. Prima ediție, de pe 7 octombrie, ne-a plăcut. Le așteptăm pe următoarele, duminica, pe TVR2, la ora 15.00. De câștigat avem noi toți, pentru că valorile României merită recunoaștere.

Și, cum vă spuneam, când zici Fuego, zici Crăciun, așa că pe 3 decembrie artistul va pleca într-un turneu de colinde în peste 30 de orașe- COLINDĂTOR LA PORȚILE CERULUI.

blank