Economia României are cea mai mare
Economic, Featured

Economia României are cea mai mare contracție economică din ultimii 24 de ani

Economia României are cea mai mare scădere a consemnat un declin de 12,3% în trimestrul doi al acestui an comparativ cu primul trimestru, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică.

Economia României are cea mai mare scădere trimestrială de când există date statistice de măsurare a PIB, mai exact 1994.

Pe prima jumătate a anului scăderea economică este de 4,7% pe seria brută și 3,9% după ajustarea sezonieră. Dat fiind că în primul trimestru din 2020 PIB-ul a crescut cu 0,3% față de trimestrul anterior, România nu este considerată că a intrat în recesiune.

“Estimările “semnal” precum şi cele provizorii ale Produsului intern brut trimestrial sunt afectate de dificultăţile create de criza pandemică şi de instituirea stării de urgenţă şi a stării de alertă. Aceste dificultăţi au fost legate de colectarea datelor de bază care reprezintă intrări pentru conturile naţionale şi sau concretizat printr-o creştere a ratei de non-răspuns. Pentru completarea informaţiilor au fost utilizate surse alternative pentru a diminua, cât mai mult posibil, efectele acestor cauze asupra calităţii indicatorilor produşi” se arată un

Pe seria ajustată sezonier, în trimestrul II 2020, comparativ cu trimestrul anterior, PIB-ul a scăzut cu 12,3%. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2019, Produsul Intern Brut a înregistrat o diminuare cu 10,5%.În semestrul I 2020, comparativ cu semestrul I 2019, Produsul Intern Brut a scăzut cu 3,9%.

Pe serie brută, comparativ cu acelaşi trimestru din anul 2019, Produsul Intern Brut în trimestrul II 2020 a înregistrat o scădere cu 10,5%. În semestrul I 2020, comparativ cu semestrul I 2019, Produsul Intern Brut s-a redus cu 4,7%.

Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului Intern Brut pentru trimestrul II 2020 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, fără a se înregistra modificări semnificative ale indicilor de volum comparativ cu a doua variantă provizorie a Produsului Intern Brut pentru trimestrul I 2020, publicată în comunicatul de presă nr. 177 din 7 iulie 2020.

Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial ca urmare a modificării modelelor adoptate, a numărului de regresori folosiţi, a modificării seriilor brute şi a numărului de observaţii disponibile.

Datele nu oferă detalii despre evoluția fiecărui sector în parte, dar dată fiind închiderea activităților neesențiale pe fondul epidemiei de coronavirus, serviciile au fost cele mai afectate.

Ministrul Finanţelor a anunţat joi că şi Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a revizuit estimările referitoare la evoluţia economiei în 2020, instituţia estimează acum o contracţie în creştere la 3,8%, faţă de 1,8% cât a fost anterior.


blank