Featured, International

Economia Germaniei, grav afectată, în 2020 din cauza efectelor pandemiei de coronavirus

Economia a Germaniei se aşteaptă anul acesta la un declin economic de 4,2%, din cauza efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19), după care se redresa cu 5,8% anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Economia Germaniei, grav afectată, în 2020

Fabricile ale Germaniei au oprit producţia, magazinele, afacerile şi restaurantele sunt închise, pentru a limita extinderea epidemiei, scrie Agerpres.

Ministrul Economiei, Peter Altmaier, a avertizat deja că economia germană s-ar putea contracta anul acesta mai mult decât în timpul crizei financiare din 2009, când declinul a fost de 5,7%. Anterior, Guvernul de la Berlin estima în 2020 un avans al PIB-ului de 1,1%.
Luna trecută, Guvernul de la Berlin a anunţat că-şi va asuma noi împrumuturi, pentru prima dată din 2013, ca parte a unui pachet de măsuri fără precedent, ce totalizează 750 miliarde de euro (800 miliarde de dolari), adoptat pentru a amortiza efectele negative ale pandemiei de coronavirus (COVID-19) asupra economiei.
Ulterior, Peter Altmaier a declarat că pachetul reprezintă doar primul pas în combaterea crizei.

„Opinia Guvernului federal este că acest pachet de măsuri reprezintă doar primul pas. Ştim că perioada de implementare este critică. Vrem să ne asigurăm că ajutorul va sosi cât mai curând posibil”, a dat asigurări oficialul german.
Luna trecută, după ce au devenit clare implicaţiile economice ale crizei, Executivul german a decis majorarea semnificativă a cheltuielilor şi renunţarea la politica „schwarze Null” („black zero”), prin care de ani de zile Germania are un buget echilibrat, nu face noi împrumuturi, iar de şase ani raportează excedente.

Economia Germaniei, grav afectată, în 2020 din cauza efectelor pandemiei de coronavirus

Conform unei estimări a Ministerului de Finanţe, economia Germaniei s-ar putea contracta anul acesta cu cel puţin 5%.
Germania se va împrumuta anul acesta cu 156 de miliarde de euro pentru a finanţa măsuri menite să limiteze impactul epidemiei. Un fond de salvare înfiinţat pentru a achiziţiona participaţii în companii şi a finanţa împrumuturi către firme ar putea face datorii de până la 200 de miliarde de euro, dacă va fi necesar.
FMI avertizează că pandemia va duce lumea într-o recesiune precum cea din 1930

În cei peste 75 de ani ai săi de istorie, Fondul Monetar Internaţional nu a lansat nişte proiecţii asemănătoare cu cele de marţi: economia mondială va scădea cu 3% în 2020, din cauza impactului pandemiei de coronavirus, influenţată de contracţiile din SUA, de 5,9%, de 7,5% în zona euro şi 5,2% în Japonia.

„Este foarte probabil ca economia globală să experimenteze cea mai gravă recesiune de după Marea Depresiune din 1930, depăşind criza financiară globală de acum un deceniu”, a explicat Gita Gopinath, economistul şef de la FMI, într-o conferinţă de presă.
Prin comparaţie, a precizat, criza financiară din 2009 a provocat o cădere a creşterii economice globale de 0,1%.

“Multe rezultate slabe ale creşterii sunt posibile şi poate, chiar inclusiv, probabile (…) Magnitudinea şi viteza colapsului din activitate nu se aseamănă cu nimic din ceea ce am văzut în viaţa noastră”, a adăugat Gopinath, avertizând în legătură cu „nivelul foarte ridicat de incertitudine”.

Scenariul de bază al Fondului vizează o recuperare graduală începând cu al doilea semestru al anului, cu o creştere estimată de 5,8% a economiei globale.
Dar, deocamdată, previziunile sunt legate de un colaps economic generalizat pe toată Planeta: produsul intern brut al Marii Britanii va scădea cu 6,5 %; în Rusia, cu 5,5 %; în Africa de Sud, cu 5,8 %; Turcia va avea un regres de 5%, iar Arabia Saudită de 2,3%.
Pentru România, FMI estimează o contracție de 5% a economiei în 2020 și o creştere explozivă a ratei şomajului la peste 10%.

Îşi vor menţine creşterea pozitivă, dar cu revizuiri semnificative în jos, cei doi mari giganţi asiatici: China, care va creşte cu 1,2% anul acesta, şi India, cu 1,9%.
FMI a botezat criza drept „Marea Închidere”, din cauza măsurilor de izolare şi a restricţiilor de mobilitate din mare parte a lumii, pentru a combate pandemia.
De asemenea, a subliniat că există „o închidere de facto a unei părţi semnificative a economiei” şi că „tulburările interne se extind prin intermediul partenerilor sociali, prin intermediul schimburilor şi lanţului de valori, ceea ce se adaugă efectelor generale macroeconomice”.

Gopinath, a avertizat, totodată, în legătură cu modificările economice structurale în faţa viitorului ce va rezulta din această criză.

„Peisajul economic va fi alterat în mod semnificativ pe durata crizei şi, posibil, şi după, cu o mai mare participare a guvernelor şi băncilor centrale în economice”, a estimat el.
Evoluţia va depinde, cu siguranţă, de „schimbările în comportamentul consumatorilor, drastica ajustare a pieţelor financiare, pierderile de productivitate, încrederea consumatorilor şi extrema volatilitate a materiilor prime”.

 

blank