Politic, Stiri

EBA îi face o urare de doi bani surorii ei: „Să trăieşti CU numele, Ioana!”

EBA îi face o urare de doi bani surorii ei: „Să trăieşti CU numele, Ioana!”

Ca toţi Ionii, şi fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, Ioana, şi-a sărbătorit – şi încă o mai face, căci, probabil acuma este în toi benchetuiala – onomastica. Nu ne îndoim că a primit, cum e firesc, multe urări de bine şi felicitări, dar şi flori şi cadouri. O urare i-a făcut pe Twitter şi sora cea mică, Elena, EBA, cum i se spune, în mod frecvent, după ce a fost aleasă europarlamentar. Uite urarea: „Să trăieşti cu numele, Ioana”. Trecem peste faptul că, unei urări îi stă bine cu semnul exclamării în coadă, nu lăsată în aer, ca o paraşută dezumflată. Dar în urare mie mi se pare ceva straniu. Să trăieşti CU numele. Adică numai aşa, în dorul lelii? Să se facă, biata Ioana că trăieşte? Ştiţi cum se spune: e mamă cu numele (ca Monica Gabor, ca orice mamă, în fond, care nu îşi creşte copilul, dar zice şi ea că e mamă) e prezent cu numele… Desigur, exemplele pot continua, dar cred că am fost suficient de explicită. Mai corect mi s-ar fi părut să îi spună EBA soră-sii aşa: „ Să trăieşti, CÂT numele, Ioana!”. CÂT, nu CU… Dacă spui cât, din capul locului îi urezi viaţă lungă, lungă de tot, adică îi urezi să trăiască atât cât trăieşte şi numele. Desigur, numele e nemuritor, nu poate să fie astfel, cel puţin în formă fizică, şi omul, cel care îl poartă. Dar tu, care îi faci urarea treci drept un urător cu gânduri bune, deschis, care îţi iubeşti aproapele, prietenul, sora, pe cine vrei tu. Cum e, ce ziceţi? Care urare e mai adecvată între două surori? Dacă am eu dreptate, nu văd decât două explicaţii pentru greşală: fie EBA, în stilu-i caracteristic, nu stăpâneşte bine limba română şi cade în multele-i capcane, ori nerealizând penibilul urării, ori greşind la scriere, fie – şi pe asta chiar nu o cred – nu îi doreşte cu adevărat Ioanei să fie veşnică, să fie eternă, să trăiască atât cât trăieşte şi numele. Deci, voi ce ziceţi?