E vreme de aducere aminte; să vorbim despre eroii de la Revoluţia din 1989

Am uitat, poate, unii dintre noi, prinşi până peste cap, cum suntem, cu politica zilei, cu grija zilei de mâine, cu cheltuielile inerente care trebuie făcute de Crăciun, cu nămeţii din Moldova, de eroii care au căzut la revoluţia din 1989. Desigur, şi de haosul şi intoxicările de atunci, de clipele de groază care au pus stăpânire pe noi, toţi cei care, atunci, la Revoluţie, făcuserăm ochi şi ştiam deja care e calea pe vale, ca să zic astfel… Care ştiam că suntem parte a istoriei, că ea se scrie în prezenţa noastră, cu noi, în rol de personaje, că lumea era cu ochii pe noi. Care vedeam şi auzeam cum se trage în semenii noştri şi nu înţelegeam, dacă nu aveam şcoala vieţii – şi mulţi dintre noi, atunci, nu aveam – ce se întâmplă. Da, sunt lucruri pe care nu trebuie să le uităm. Pe care nu trebuie să le lăsăm închise în sertarele timpului şi vremurilor. Nu ştim ce-a fost: revoluţie, lovitură de stat, abrambureală. Şi nici nu ne propunem să elucidăm noi misterul. Nu ştim nici azi care au fost teroriştii, cine a tras împotriva poporului, cine a ordonat să se tragă. Bâjbâim. Avem doar vagi informaţii. Amănunte nesemnificative. Lucruri care, din cine mai ştie care motive, nu au fost puse cap la cap cum ar trebui ca să avem adevărul. Dar avem eroi. Avem 1104 persoane care, din păcate, au murit, avem 3321 de răniţi, avem… Da, în principal, cred că nu trebuie să uităm de eroi, de aceşti oameni care şi-au dat, atunci, în acel decembrie însângerat, mult prea însângerat, viaţa. Măcar acum, la ceas de aducere aminte, să vorbim despre ei. Eu, în fiecare zi din cele considerate ale revoluţiei, vă voi spune o poveste a unui erou. Pe astea le ştiu, dar voi puteţi să veniţi şi să ne spuneţi, la rându-vă, altele… Pe cele mai emoţionante, le vom premia cu o carte închinată unei mici, insignifiante părţi a eroilor Revoluţiei. Cartea se numeşte „Cer deasupra unor răni deschise”.