Showbiz

E plin showbiz-ul de Maria și Marian. Cine și cum le-a ales numele

Pe 15 august, de Sfânta Maria Mare, sărbătorim și multe vedete din showbiz-ul românesc.
Mulţi dintre cei care poartă numele de Maria sau Marin îşi serbează azi ziua de nume. Conform canoanelor, serbarea numelui ar trebui să aibă loc pe 8 septembrie, când se celebrează Naşterea Maicii Domnului şi nu pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului. Totuși, la români s-a împământenit obiceiul de a ura „la mulți ani” și astăzi.
Showbiz-ul românesc are numeroși purtători ai prețiosului nume. Câțiva dintre ei au explicat, în exclusivitate pentru Libertatea, cum de au fost botezați cu nume de sfânt și ce semnificație apa
Maria Cârneci: „Mi se pare cel mai frumos nume românesc”

blank
„Mi-au ales numele pur și simplu. Probabil că se ținea cont de tradiție, de nași. dar au făcut o alegere frumoasă. Mi se pare cel mai frumos nume românesc. Mie îmi place, îl port cu cisnte, cu onestitate, cu mândrie. Nu am nimic de comentat. Chiar îmi place și îl port cu mândrie. S-a dovedit așa că a fost predestinat de Maica Domnului , care poartă numele Maria, ca foarte multe cântărețe, mai ales din muzica populară, să aibă numele Maria. Mi se pare un nume excepțional și foarte frumos. Și eu vreau să le urez tuturor sărbătoriților la Mulți Ani și să le dea Dumnezeu numai bine și multă-multă sănătate că degeaba avem de toate dacă nu suntem sănătoși”, ne-a declarat cântăreața de muzică populară.
Marian Râlea e alintat Marinete

blank
„Familia a hotărât să mă cheme Marian. Pe mama o chema Maria. Și atunci așa au hotărât, să mă cheme Marian, dar mă mai cheamă și Gabriel. Îmi place numele, nu m-a deranjat niciodată. Îmi face plăcere să-l port. Plus că este transformat în Marinică, Marinuș, Marinete. La Mulți Ani tuturor Mariilor și Marianilor. Să fie sănătoși și la mulți ani și la mulți bani”, le-a transmis binecunoscutul actor celor aniversați, prin intermediul Libertatea.
Marina Almășan – Numele i se trage de la o celebră melodie

blank
„Când era însărcinată cu mine, mama mea era pur și simplu îndrăgostită de șlagărul „Marina, Marina”, un hit italienesc lansat în anul 1959 de Rocco Granata, cu care acesta a spart clasamentele vremii. Melodia se cânta intens și în România (pe atunci nu apăruse încă cenzura melodiilor venite din Vest!) și mamei îi plăcea cântecul la nebunie. Pe atunci, gravidelor nu li se făceau ecografii, așa că sexul copilului nu se afla decât la naștere. Mama a declarat sus și tare: „Dacă vom avea o fetiță, o va chema Marina!”. Tata, meloman și el, nu s-a opus, așa că… iată-mă-s! Culmea, melodia place și astăzi și mă bucur că foarte multe vedete, prezente în emisiunile mele, inclusiv Francesco Napoli, au ținut să mi-o dedice, în direct”, ne-a mărturisit prezentatoarea de televiziune.
Maria Dragomiroiu: „Mă simt luminata de acest nume”

blank
„Nu știu la ce s-au gândt părinții mei când mi-au pus acest nume, dar tutoror celor trei copii ai lor le-au pus nume de sfinți: Elena, Constantin și Maria. Au fost oameni credincioși. Pentru mine a însemnat foarte mult că părinții mei mi-au pus numele Maria. Tot timpul mă simt luminată de acest nume, ocrotită, puternică, dar și cu inima plină de iubire și înțelegere față de cei din jurul meu”, ne-a dezvăluit interpreta de muzică populară.
Marina Dina, botezată după fratele decedat

blank
„Numele meu nu are o semnificație aparte… A fost numele fratelui meu, care a murit înainte ca eu să mă nasc”, ne-a dezvăluit fosta asistentă de televiziune.
Marian Drăgulescu, botezat după bunica mamei

blank
„Mama nu a apucat să își cunoască bunica, pentru că ea a murit la 30 de ani. O chema Maria , acesta a fost unul dintre motivele pentru care mi-au ales numele Marian. Iar cel de-al doilea motiv a fost că a vrut un nume de sfânt!”, ne-a dezvăluit marele campion la gimnastică.

Ce spune religia
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este prăznuită de ortodocşi şi catolici în fiecare an, pe data de 15 august. Religia spune că Maica Domnului a fost înştiinţată printr-un înger de mutarea ei din această viaţă. Aceeaşi tradiție spune că apostolii, aflaţi în acel moment în diferite zone ale lumii, au fost aduşi pe nori pentru a fi prezenţi la acest eveniment. Prin pronia divină, Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, sosind trei zile mai tîrziu. Întristat, a cerut să se deschidă mormântul, pentru a săruta mâinile Născătoarei de Dumnezeu, dar, intrând, l-a găsit gol. În timp, în cuvântările Părinţilor Bisericii, începe să se afirme cu mai multă putere credinţa că după adormirea sa, Fecioara Maria a fost înviată de Fiul Său şi luată cu trupul în Împărăţia Cerurilor.

Tot din tradiţie aflăm că, înainte de Marea Judecată, Maica Domnului va da cu năvodul de trei ori prin iad, sufletele de acolo putând să se prindă de el şi astfel să se mântuiască de păcate. Se mai spune că dracii, rămaşi fără sufletele oamenilor, se vor mânca între ei până când nu va mai rămâne niciunul.

blank