E pe bune: Udrea face revelionul cu Băsescu
Aho, aho, băieţi şi fete, domni şi doamne – sau trebuia invers? Doamne şi domni? – onorată adunare, prieteni, jupână şi coniţe, lăsaţi sarmaua în oală un pic, daţi niţel ţuica de pe foc, nu mai căutaţi fulare şi mănuşi dacă vreţi s-o tuliţi la vreun revelion în aer liber, opriţi colindătorii, că şi aşa doar zdrăngănesc din tobe, nu cântă nimic şi, cu atât mai puţin, ceva tradiţional, cum ar fi banalul Pluguşor! Lăsaţi, cum ziceam, totul, şi ascultaţi la mai an, bădiţa Traian… De fapt, nu la el, că el, de când cu zambalucii la adresa jurnaliştilor, nu mai cârâie în public. Ascultaţi la mine… Şi, iote de ce mă trezesc şi io acuma să vă zgândăr de la ale voastre. Pentru că, veste mare, Elena Udrea a poposit, cu Cocoş cu tot, la hotelul unde e cazat şi Traian Băsescu şi unde se ţine marele revelion. Adică, lume, lume, preşedintele şi deputata fac revelionul împreună. Păi se putea altfel? Cum să stea departe Elena de Traian? Mai sunt prezenţi la eveniment, deci la masa prezidenţială, fiicele preşedintelui, ginerele, finii Paul Lambrino, prinţul Paul de România, cum îşi spune, cu prinţesa Lia, dar, după cum se pare, şi alţi pedelişti de frunte, printre care Gheorghe Falcă, venit de la Arad, ca să bage o urare cu „să trăiască naşul mare, c-a pus ţara pe picioare”… Mă rog, nu era să zic că a călcat-o în picioare… Hai, gata, asta a fost… Mai faceţi ce mai aveţi de făcut şi staţi pe aproape, că mai sunăm noi adunarea dacă aflăm că e jumulit Cocoş sau nea Băse dănţuieşte cu doamna Lenuţa… Împrăştierea, cum ar veni, şi mai stăm noi la taclale… Că mă găsesc musafirii cu masa nepusă…