Actualitate, Featured

După ce au refuzat extrădarea lui Sebastian Ghiță, sârbii și-au trimis procurorii la București: Augustin Lazăr, șefa DNA și șeful DIICOT au discutat cu ei

Pocurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,Augustin Lazar, a primit vizita unei delegații de procurori din Serbia, condusă de Miljko Radisavljevic, procuror general adjunct al Serbiei. Vizita vine la doar câteva săptămâni după ce Serbia a refuzat extrădarea lui Sebastian Ghita în România. Deși subiectul este fierbinte pentru ambele țări, partea română nu a abordat această temă în discuțiile bilaterale.

Conform Parchetului General, vizita de studiu s-a desfășurat în cadrul proiectului ”Combaterea Crimei Organizate în vestul Balcanilor”, fiind organizată de Centrul de Cooperare Judiciară Internațională(CILC), cu sediul la Haga, în Olanda.

”Cuvântul de deschidere a fost rostit de procurorul general, Augustin Lazăr, în cadrul întâlnirii fiind realizată o prezentare generală a sistemului de drept din România, precum și modul de organizare, activitatea și competența Ministerului Public.

Alte teme abordate au fost drepturile de proprietate intelectuală și cooperarea judiciară internațională.

Vizita la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a avut și o importantă componentă interactivă, procurorii sârbi adresând întrebări procurorilor români cu privire la temele abordate.

 Menționăm că tot în cursul zilei de ieri delegația din Serbia a avut o întâlnire și cu reprezentanți ai Direcției Naționale Anticorupție, iar în cursul zilei de astăzi au efectuat o vizită și la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.”, anunță biroul de presă al instituției.
 
blank