PSD anunţă o dublare a pensiilor, dar nu de acum, ci de-abia după alegerile legislative viitoare. PSD joacă acest joc doar pe teren politic, în vreme ce problema este una economică – deficitul fondului naţional de pensii va fi pentru România, în curând, de zece ori mai groaznic decât lipsa autostrăzilor.
În primul rând, să ne reamintim termenii. Noi, cu toţii, plătim statului, lunar, ”ceva”. Mult din acel ceva nu sunt impozite, ci ”contribuţii” – în primul rând contribuţia la pensie şi, în al doilea rând, contribuţia la sănătate. Cu toţii am fost, sau dacă nu am fost, vom fi, martorii obidei: pai, eu am contribuit 40 de ani şi acum am 900 de lei pensie! În plus, sunt puţini cei care să fi plecat mulţumiţi de serviciile oferite de o clinică sau un spital publice.
Acesta este contextul în care PSD promite dublarea pensiilor.
Pensiile sunt mici în România, îngrozitor de mici. Dar şi salariile sunt îngrozitor de mici – martori fiind cele trei milioane de români plecaţi – şi prin urmare, contribuţiile la pensii sunt mici. Când contribui puţin, cum să ai, la pensie, mult?
Când ne uităm la alţii, diferenţele sunt uriaşe. Cheltuielile sociale, care, în majoritate, includ pensiile, au fost anul trecut în România de 39,2% din totalul veniturilor bugetare, faţă de o medie a UE de 46,1%. Cum de la ei este posibil, iar la noi, nu?
Pentru că, la capitolul COLECTAREA veniturilor bugetare procentul în România a fost anul trecut de 30,5% din Produsul Intern Brut (PIB), dar de 45%, în medie, în celelalte ţări din UE (46,2% media zonei euro). PIB-ul (toată bunăstarea realizată de o ţară, într-un an) României a fost anul trecut de 858 mld. lei, iar veniturile statului încasate, au fost de 251,8 mld. lei. Dacă România ar fi avut încasări bugetare de 45%/PIB, cât este media UE, ar fi avut în plus la buget 41 de miliarde de lei. Adică două treimi din cheltuielile cu pensiile, de 64 mld. lei în 2017. Dacă PSD avea aceşti bani, putea fluiera. DAR NU-I ARE.
Pensiile vor deveni cea mai gravă problemă a României, în deceniile ce vin. Sistemul ”Pay as you go”, funcţional şi la noi (plăteşti acum pentru altul şi altul va plăti pentru tine, cândva), este valabil când sunt mulţi contribuabili. Or, şi nu doar în România, problema este că cei care-şi cer pensia devin din ce în ce mai mulţi, iar cei care plătesc, din ce în ce mai puţini. Soluţia extremă este, pentru toţi cei aflaţi în această situaţie, majorarea vârstei de contribuţie. Deja, în Germania, ea este de 67 de ani pentru cei care au acum 50 de ani şi va ajunge, foarte, probabil la 70 de ani, în multe dintre ţările UE, în deceniul ce vine.
Deficitul fondului public de pensii, plus pensiile speciale (gaura dintre ceea ce se adună în sistemul ”Pay as you go” şi ceea ce se cheltuieşte) a ajuns în România, în ultimii ani, la o treime din venituri. Sistemul de pensii a adunat, anul trecut, din contribuţii, 44 de miliarde de lei, dar a cheltuit 64 de miliarde de lei – deficit spre o treime, prin urmare. Diferenţa este acoperită nu din contribuţii, ci din taxe. Taxe care, în mod firesc, ar trebui să meargă spre şcoli, spitale, drumuri. Anul trecut, toate investiţiile statului (reparaţii drumuri, reconstrucţie spitale şi şcoli) au fost de 19 miliarde de lei, sub deficitul fondului public de pensii, de 20 de miliarde de lei.
Prin urmare. când dublezi pensiile, ori îţi dublezi veniturile, ori iei bani din altă parte. Pentru că dublarea pensiilor – în situaţia actuală – înseamnă dublarea veniturilor din contribuţii, plus dublarea deficitului.
Este imposibil aşa ceva fără dublări de impozite şi fără majorarea semnificativă a vârstei de pensionare.