Actualitate, Stiri

Drepturile de autor ale lui Iisus, protejate de lege într-un proces de plagiat

isus

Miercuri, Înalta Curte Regională de la Frankfurt a dat în sfârșit un verdict într-un caz cu privire la… dreptul de copyright asupra cuvintelor lui Iisus Hristos.

Din 1995, proprietatea intelectuală (drepturile de autor) are (au) o zi internațională, organizată și sărbătorită sub egida UNESCO, la 23 aprilie. Anul acesta, în vreme ce lumea alfabetizată celebra drepturile asupra proprietății intelectuale, în Germania, la Frankfurt, se ținea poate unul dintre cele mai interesante procese de plagiat ale deceniului (cel puțin) – scrie The Guardian.

Fundația pentru Pace Interioară (Foundation for Inner Peace) din Statele Unite a dat în judecată o fundație germană (New Christian Endeavour Academy – care este de fapt un „pui” al unei organizații americane, cu sediul în Wisconsin: Endeavour Academy) pentru furt intelectual. Fundația germană a publicat pasaje dintr-un text numit „A Course of Miracles”, scris de psihologul Helen Schucman, membru Inner Peace. Toate lucrurile ar fi putut fi clare de la bun început dacă…Helen Schucman a pretins încă de la început că textul – pe care l-a publicat la începutul anilor 2000 – nu îi aparține, ci i-a fost relevat și dictat în somn chiar de către Iisus din Nazaret. Pe această mărturisire publică s-a bazat fundația germană atunci când s-a apucat să publice fragmente consistente din carte pentru un curs de dezvoltare personală organziat în cadrul academiei.

Pe această mărturisire, dar și pe o decizie a Tribunalului din New York care stabilea, în 2003, cu privire la aceeași lucrare, că ea aparține domeniului public. Asta s-a întâmplat însă nu datorită afirmațiilor repetate ale lui Schucman cum că ea „nu este autorul cărții, ci numai stenograful unui text dictat de Iisus”, ci din pricina unei greșeli banale: Fundația pentru Pacea Interioară se grăbise să publice cartea înainte de a o înscrie, pentru protejarea drepturilor, la organismul abilitat din Statele Unite… Atunci, Endeavour Academy din Wisconsin a preluat cartea pentru cursurile sale de dezvoltare personală (pe care continuă să le țină de mai bine de un deceniu, scoțând bani buni din revelațiile lui Helen – !!!). Probabil, „puiul” german al americanilor a vrut să facă același lucru, dar…

Drepturile de autor se distribuie egal între divinitate și destinatarul uman al revelației
Instanța din Germania a dat dreptate Fundației pentru Pacea Interioară: autorul cărții este Helen Schucman, iar după moartea ei moștenitorii ei vor avea aceleași drepturi, în limitele temporale prevăzute de lege. Indiferent dacă este vorba desspre inspirație divină sau nu! Motivația Curții a fost că, în cazul lucrărilor de inspirație divină, drepturile de autor… se distribuie egal între divinitate și destinatarul uman al revelației. Cu alte cuvinte, Dumnezeu și omul sunt egali în fața legii… dreptului de autor.

Procesul încheiat săptămâna aceasta la Frankfurt nu va face decât să relanseze dezbaterile pe această temă. Are sau nu Iisus dreptul la protecția legii copyright-ului?

Se mai ridică o întrebare: ce s-ar fi întâmplat dacă judecătorul din Frankfurt s-ar fi spălat pe mâini, precum Pilat din Pont?

blank