Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, a negat că ar exista “un troc” între el şi minorităţile naţionale, adăugând că, “la un moment dat, legea minorităţilor naţionale trebuie adoptată”.

Întrebat dacă în urma a ceea ce s-a întâmplat miercuri la votul pe marginea proiectului privind combaterea spălării banilor relaţia PSD cu UDMR “va avea de suferit”, Dragnea a spus: “Eu sper că nu. Au mai fost situaţii în care UDMR n-a votat anumite legi”.

Chestionat de ce PSD susţine exceptarea de la raportarea la oficiu a datelor din partea fundaţiilor şi asociaţiilor aparţinând minorităţile naţionale, Dragnea a motivat că “oricum aceste structuri sunt controlate de alte instituţii”. El a adăugat că va trebui adoptată o lege a minorităţilor naţionale.

 

“Şi domnul Pambuccian a avut dreptate. Trebuie la un moment dat să adoptăm şi legea minorităţilor naţionale, pentru că ei n-au un statut foarte clar definit, ceea ce nu e în regulă. Nu poţi să spui clar că îi consideri ca şi fundaţii şi, de fapt, ei participă la alegeri. Ăsta a fost motivul pentru care au fost exceptate. Aici nu e vorba de niciun troc politic. (…) Aici nu e niciun troc politic nici cu UDMR-ul. Adică culmea e că au votat împotrivă şi avem şi troc”, a declarat Dragnea, la Parlament.

Întrebat dacă Paul Stănescu va fi înlocuit cu Lia Olguţa Vasilescu la portofoliul Ministerului Dezvoltării, Dragnea a răspuns că “nu s-a discutat nimic până acum” despre un astfel de lucru.