Featured, Politic

Dragnea i-a ordonat, lui Nicolicea, ce trebuie să facă dacă va fi ministrul Justitiei

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că Eugen Nicolicea, propus să preia portofoliul de la Justiţie, trebuie să rezolve blocajele din minister, precizând că acesta nu are sarcina de a se ocupa de ordonanţele de urgenţă pe Codurile penale, având în vedere că s-a intrat pe procedură parlamentară.

Întrebat dacă noul ministru are ca sarcină de la partid ordonanţele de urgenţă pe Justiţie, Dragnea a răspuns: „Nu. Nu mai e cazul, pentru că a început procedura parlamentară pentru cele două legi”.

„Noul ministru al Justiţiei, dacă va fi numit de către preşedintele Iohannis, în primul rând trebuie să rezolve blocajele din Ministerul Justiţiei cu privire la avizarea sau iniţierea unor acte normative care ţin de aplicarea programului de guvernare. Că aceste blocaje au fost din cauza domnului Toader sau nu, nu avem de unde să ştim, important este efectul. Ăsta este primul lucru care i s-a cerut domnului Nicolicea şi al doilea rând să facă ceea ce face orice ministru al Justiţiei din România – să se ocupe de starea bună a Justiţiei”, a spus Dragnea, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD.

„Este o propunere foarte bună. Este un om care ştie procedurile, care are cunoştinţe juridice foarte bune, care este foarte riguros şi în care tot partidul are foarte multă încredere”, a declarat Liviu Dragnea, la Parlament, la finalul Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Întrebat despre suspiciunile legate de certificatul de revoluţionar obţinut de Nicolicea şi de facultatea absolvită de acesta, Dragnea a spus: „Există nişte suspiciuni la nivelul opiniei publice pentru faptul că Parchetul General nu vrea să ia nicio decizie, nicio măsură în cazul furturilor de case al familiei Iohannis. Mi-au spus nişte oameni din opinia publică”.

blank