Actualitate, Featured

Dragnea, adus fară cătușe în fața judecătorilor

Fostul preşedinte PSD Liviu Dragnea a fost scos, joi, din Penitenciarul Rahova şi a fost audiat la Tribunalul Bucureşti, ca martor în procesul fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Audierea lui Liviu Dragnea, de la Tribunalul Bucureşti, s-a încheiat după mai bine o oră, conform Mediafax.

Fostul lider PSD a fost audiat în sedinţă secretă. Liviu Dragnea a fost adus la instanţă fără cătuşe şi este îmbrăcat într-un costum bleumarin, cămaşă albă şi cravată, purtând şi ochelari de vedere. Înainte de audiere, acesta s-a închinat în boxa martorilor.

Şedinţa de la Tribunalul Bucureşti este nepublică, astfel că jurnaliştii nu au acces în sala de judecată.

Fostul preşedinte PSD Liviu Dragnea a fost scos, joi, din Penitenciarul Rahova şi adus cu escortă pentru a fi audiat la Tribunalul Bucureşti, ca martor în procesul fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Tot ca martor în dosar a fost citat şi fostul premier Victor Ponta, însă acesta nu s-a prezentat încă la Tribunalul Bucureşti.

La începutul anului trecut, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit pentru numirea unui secretar de stat.

 

blank