Featured, Politic

Draghici are probleme. Dosar penal pentru cheltuirea banilor PSD pe limuzine

Draghici are probleme. Dosar penal pentru cheltuirea banilor PSD pe limuzine.Potrivit unor surse judiciare, parchetul condus de Augustin Lazăr s-a autosesizat şi face verificări după un articol de presă în care Drăghici era acuzat că ar fi cheltuit banii partidului pe bolizi de lux. Deocamdată nimeni nu a fost pus sub învinuire.

Draghici este vizat de Parchetul General ar exista un dosar penal în care este vizat  Mircea Draghici, trezorierul PSD propus la Transporturi, după ce în presă au fost publicate informații prin care era dezvăluit că liderul social-democrat ar fi folosit în scop personal suma de 1.800.000 de lei și trei Mercedesuri de 200.000 de euro de la partid.

Draghici, trezorier al PSD, a reacționat și a dat primele detalii despre informația că ar avea dosar penal la PÎCCJ.
”1. Referitor la informațiile apărute în presă cu privire la un presupus dosar penal deschis pe numele meu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precizez că până în prezent nu am fost informat oficial și nu am cunoștință despre existența unei astfel de anchete.

2. În condițiile date există două posibilități: ori totul este o știre falsă, cum au fost și zvonurile apărute în spațiul public privind modul în care am gestionat banii PSD, ori există o astfel de cercetare și este foarte grav că PÎCCJ pare a avea o agendă politică și dă astfel de informații pe surse, chiar în contextul numirii mele în Guvernul României.

3. Raportându-mă strict la informațiile apărute în presă referitoare la modul în care au fost administrate fondurile PSD, precizez că toate controalele efectuate până acum de Autoritatea Electorală Permanentă au arătat că s-au respectat toate dispozițiile legale în materie. Nu există niciun leu cheltuit de PSD care să nu aibă o acoperire legală în Legea finanțării partidelor politice.

4. Repet, nu am cunoștință de un astfel de dosar. Voi solicita un răspuns oficial din partea PÎCCJ cu privire la zvonurile apărute „pe surse” în presă. Dacă acestea se vor confirma, atunci scurgerea în presă a unor astfel de informații, ce fac parte dintr-o anchetă penală aflată într-o fază nepublică, reprezintă o încălcare gravă a prezumției de nevinovăție, întrucât se induce opiniei publice percepția vinovăției mele, înainte ca eu să fi avut cunoștință de acuzațiile ce mi se aduc, fiind deci în imposibilitatea de mă putea apăra”, a transmis Mircea Drăghici.

blank