Udrea
Actualitate

Dosarul Florian Coldea. Udrea prevestește căderea Laurei Codruța Kovesi

Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a comentat scandalul în care este implicat Florian Coldea. Fostul general SRI este anchetat penal de DNA într-un dosar de trafic de influență și spălare de bani, care vizează intervenții în justiție.

Udrea se află în închisoare, la Târgșor, unde execută pedeapsa de șase ani, primită în Dosarul Gala Bute. Ea a comentat, cazul celor doi foşti generali SRI, Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă. Aceștia au fost plasați sub control judiciar, alături de avocatul Doru Trăilă.

Elena Udrea despre dosarul Coldea

Fosta ministră în guvernele conduse de Emil Boc este de părere că noul dosar penal poate duce la căderea Laurei Codruța Kovesi. Elena Udrea a făcut un comentariu, în legătură cu Florian Coldea, în care l-a descris drept „Stăpânul cătușelor”.

„După aproape zece ani, Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA așa cum, împreună cu Kovesi m-a scos pe mine în februarie 2015, doar că el fără cătușe! Sper că prin dărâmarea soclului pe care cei doi generali s-au ridicat și care va duce și la căderea lui Kovesi, JUSTIȚIA se va simți eliberată, iar procurorii și judecătorii vor avea curaj să acționeze și să judece după lege și conștiința proprie!”, a scris Elena Udrea pe Facebook.

Fostul ministru Elena Udrea se află în Penitenciarul de femei Târgșorul Nou, unde execută 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Sentinţa definitivă de condamnare a fost dată în iunie 2018 şi confirmată în aprilie 2022 prin respingerea unei contestaţii în anulare.

Florian Coldea anchetat de DNA

Elena Udrea a reacționat după decizia DNA de a începe ancheta în cazul generalului Florian Coldea. Procurorii au anunţat că i-au pus sub acuzare pe generalii SRI (r) Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă. Cei doi au fost plasați sub control judiciar pe cauţiune, cu interdicţia de a părăsi teritoriul ţării. Alături de ei a mai fost pus sub acuzare și avocatul Doru Trăilă, pentru trafic de influență și spălare de bani.

Dosarul penal a fost deschis în baza denunțului formulat de omul de afaceri Cătălin Hideg. Condamnat, la rându-i, pentru fraudă cu fonduri europene acesta a afirmat că i-au fost ceruți 600.000 de euro pentru o sentință favorabilă, cu suspendare. Hideg a fost anchetat de Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi, la care face referire Elena Udrea.

„În ordonanțele procurorilor se arată că”în perioada martie 2023 – aprilie 2024, trei dintre inculpați (cei doi oameni de afaceri și avocatul din cadrul Baroului București) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 700.000 euro plus TVA, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că ar avea influență asupra unor magistrați din cadrul unor instanțe de judecată și că i-ar putea determina pe aceștia pronunțe hotărâri favorabile martorului într-un dosar penal în care acesta era judecat.

După mai multe negocieri, suma care ar fi fost pretinsă de inculpați a fost diminuată la 600.000 euro plus TVA, fiind stabilit ca aceasta să fie remisă în trei tranșe egale. În contextul menționat mai sus, în aceeași perioadă, martorul ar fi remis celor trei inculpați o plată parțială în sumă de aproximativ 100.000 euro”, se arată în referatul procurorilor DNA.

Udrea

Elena Udrea, condamnare în Dosarul Gala Bute

Fosta ministră a Turismului a fost condamnată, în iunie 2018, la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute. La momentul pronunțării deciziei definitive, Elena Udrea se afla în Costa Rica. Procesul ei a fost reluat după ce Curtea Constituțională a decis că sunt ilegale completurile de cinci judecători de la ÎCCJ.

Dosarul Gala Bute s-a rejudecat până în 2022, în luna aprilie, când a fost pronunțată sentința finală, definitivă. Elena Udrea a fost condamnată la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Ea a fost încarcarată în iunie 2022, după ce instanțele din Bulgaria a decis să fie extrădată.

Elena Udrea a fost obligată să plătească aproape 3 milioane de euro, respectiv 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile, către Autoritatea Naţională pentru Turism. Totodată, instanţa a dispus confiscarea în folosul statului, a sumelor de 695.367 lei şi 296.076 lei.

blank