Actualitate, Stiri, Ultima Ora

DOSARUL EADS. Vasile Blaga, acuzat că a luat mită de 80.000 de euro. Banii ar fi ajuns în campania lui Băsescu

Numele lui Vasile Blaga apare în dosarul EADS, potrivit informaţiilor prezentate în exclusivitate de România TV.  Liderul PDL este acuzat că a luat 80 de mii de euro mită în cel mai mare dosar de corupţie din România, iar banii ar fi fost folosiţi pentru finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu din 2004. Dezvăluirea a fost făcută în faţa procurorilor de către un martor în acest dosar.

blaga_11658600

Potrivit România TV, Claudiu Florică l-a denunţat pe Vasile Blaga, ministru de interne în perioada în care s-a semnat contractul pentru securizarea frontierelor, că a luat mita de 80.000 de euro.

„În august 2004, Claudiu Florică s-a întâlnit cu Vasile Blaga şi i-a dat acestuia 80.000 de euro pentru susţinerea PD în campania electorală (…) solicitându-i sprijinul în cazul în care PD va câştiga alegerile pentru a proteja contractele controlate de Claudiu Florică, respectiv SISF şi Microsoft şi introducerea firmei FSC în contractul SEI, de unde Claudiu Florică fusese înlăturat”, a susţinut martorul în faţa procurorilor DNA.

Acelaşi martor a mai relatat că Vasile Blaga s-a înţeles asupra mitei în mod direct cu Siveco România.

„Claudiu Florică susţinea că a fost exclus de către Vasile Blaga din circuitele neoficiale de dare şi luare de mită, dar că acesta (n.r. Vasile Blaga) s-a înţeles asupra mitei în mod direct cu Siveco România, prin Irina Socol şi Gabriel Sadoveanu şi EADS prin Alexandru Georgescu fără să îl mai includă pe Claudiu Florică în aceste negocieri.” (sursa: declaraţie martor în faţa procurorilor DNA)

„Vasile Blaga, pentru a continua contractul cu EADS, dar şi să creeze o aparenţă justificativă pentru continuarea acestui contract clar ilegal, a solicitat o comisie de anchetă asupra persoanelor care au semnat contractul în anul 2004 şi o comisie de renegociere în care a numit persoane aflat în controlul său direct. (…)”, a mai susţinut martorul.

„Prin urmare, valoarea a fost redusă la 524 de milioane de euro, dar s-a păstrat mecanismul care permitea existenţa unei valori a contractului mult mai mare, (…) cu alte cuvinte a profitului EADS exagerat din care urmau să fie plătite mitele către persoanele implicate din MAI, respectiv Vasile Blaga. (…)

În primăvara anului 2005, Claudiu Florică a menţionat mai multor apropiaţi că a fost înşelat de Vasile Blaga, noul ministru de interne, care îi promisese sprijinul înainte de alegerile din 2004, în schimbul sponsorizării campaniei electorale”, se mai arată în declaraţia martorului.

În aceeaşi declaraţie se face referire şi la soţia lui Vasile Blaga: „Claudiu Florică afirma că doar odată cu mutarea peste noapte a soţiei lui Vasile Blaga, fără niciun concurs, pe post de director la Direcţia Juridică a MEC în 2009, toate demersurile făcute de Claudiu Florică pentru blocarea (…) la contract, în valoare de 96 de milioane de dolari, au fost anulate.” (sursa: declaraţie martor în faţa procurorilor DNA)

Contractul pentru securizarea frontierelor României a fost atribuit concernului EADS fără licitaţie, prin hotărâre de guvern, în august 2004, la o valoare de aproape un miliard de euro.

De derularea păguboasă a contractelor cu Microsoft şi EADS se fac responsabili, mai mulţi ministri, printre ei şi Vasile Blaga, care în 2005 chiar a solicitat renegocierea contractului cu EADS, relatează România TV.

Cele mai mari plăţi pentru contractul cu EADS au fost efectuate în al doilea mandat al lui Vasile Blaga între 2009 şi 2011.

DNA a început urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, luare de mită, dare de mită şi abuz în serviciu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat recent  într-o emisiune televizată, că nu ştie în ce stadiu se află dosarul EADS, referitor la sistemul de securizare a graniţelor pentru includerea României în spaţiul Schengen, însă din informaţiile deţinute este ‘cert’ că un ‘număr important de firme şi persoane’ apar atât în acest dosar, cât şi în dosarul Microsoft.

De asemenea, el a afirmat că dosarul EADS nu va ‘lovi’ doar într-o anumită tabără politică, ci ‘în toate partidele’.

Băsescu a susţinut şi că Elena Udrea, candidatul PMP, nu are tangenţă cu dosarul EADS, pentru că în perioada în care a deţinut funcţii în Guvern nu a avut atribuţii pe securizarea graniţelor. El a mai menţionat că în ciuda acestui lucru, Elena Udrea a fost ‘incriminată cu mânie proletară’ de ‘televiziunile de serviciu’ ale puterii.

Totodată, preşedintele în funcţia a afirmat Băsescu că şi-ar dori ca dosarul EADS ‘să iasă’ cât mai repede, însă va apărea doar atunci când procurorii vor termina ancheta.

blank