Forţa Dreptei
Actualitate

Dosarul centrelor în care bătrâni erau supuşi unor tratamente inumane – Parlamentarii din Forţa Dreptei solicită convocarea Comisiei pentru drepturile omului

Parlamentarii din Forţa Dreptei, membri ai Comisiei pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor, au adresat astăzi conducerii Comisiei o solicitare de convocare a acestui for pe tema abuzului şi tratamentelor inumane din centrele pentru vârstnici din judeţul Ilfov, anunţă luni formaţiunea.

Solicitarea a fost înaintată de deputaţii Ludovic Orban, Antonel Tănase, Violeta Alexandru şi Ion Ştefan, având în vedere specificul activităţii comisiei parlamentare care are atribuţii în ceea priveşte apărarea drepturilor omului şi exercitarea controlului parlamentar în acest domeniu, se arată în comunicat.

”Astfel, parlamentarii din Forţa Dreptei propun audierea tuturor celor implicaţi în cazul abuzurilor din centrele pentru vârstnici, inclusiv invitarea reprezentanţilor ONG care cunosc, prin activitatea specifică, realităţile din teren, respectiv a entităţilor media care au făcut o anchetă amănunţită în aceste centre”, precizează membrii comisiei pentru drepturile omului.

Totodată, semnatarii cer preşedintelui Comisie să obţină din partea Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor acordul pentru ca activitatea acestui organism să se desfăşoare pe toată durata vacanţei parlamentare, se mai arată în comunicat.

blank