Actualitate, Featured

Dosar penal pentru Rise Project. Vezi unde si de ce

Dosar penal pentru Rise Project. Vezi unde si de ce.Inspectoratul de poliţie al judeţului Teleorman a deschis un dosar penal pe numele Rise Project, în urma plângerii directorului Tel Drum, Petre Pitiş. Autorităţile cer jurnaliştilor să dezvăluie sursa valizelor compromiţătoare. ”După miliţia datelor personale, ne caută şi poliţia din Teleorman. Cu aceleaşi griji: sursele noastre şi arhiva #TeleormanLeaks. Petre Pitiş, directorul Tel Drum, a făcut plângerea, iar comisarul Valentin Dumitraşcu, şeful IPJ Teleorman, a trecut la fapte”, scrie RISE Project pe Facebook.

Dosar penal pentru Rise Project. Vezi unde si de ce.Rise Project a făcut public documentul primit de la IPJ Teleorman, în care autorităţile anunţă că directorul Tel Drum a depus plângere împotriva redacţiei:

„La această unitate de poliţie se află în lucru dosarul penal privind sesizarea numitului Petre Pitiş, director al S.C. Teldrum S.A. din care rezultă faptul că un localnic a găsit într-o zonă rurală a judeţului Teleorman o valiză conţinând hard-disk, o tabletă, un stick usb şi alte documente, având legatură cu societatea mai sus menţionată, bunuri care au fost predate organizaţiei dumneavoastră. Ulterior, în spaţiul public, au fost prezentate fotografii, filme, respectiv s-a afirmat că aceste dispozitive ar aparţine S.C. Tel Drum S.A. Tot în spaţiul public, a fost prezentată informaţia că, într-o convorbire publicată pe siteul ‘riseproject’, persoane din această organizaţie au afirmat vineri, 02.11.2018, că se află în posesia valizei de o săptămână”, se arată în document.

Jurnaliştii RISE Project menţionează că Petre Pitiş şi şeful Inspectoratului care a semnat documentul, Valentin Dumitraşcu ”sunt prieteni şi au mers la vânătoare cu Liviu Dragnea de nenumărate ori, semnând frecvent registrele grupării şi distrându-se printre cadavre în efectiv complet cu baronii PSD.”

În noiembrie Autoritatea de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal le-a cerut jurnaliştilor Rise Project să îşi furnizeze accesul la sistemele informatice, ameninţându-i cu penalităţi de 20 de milioane de euro.

”Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) ne solicită divulgarea surselor în cazul #TeleormanLeaks şi informaţii despre toate datele pe care le deţinem. ANSPDCP mai ameninţă cu penalităţi de 20 de milioane de euro în caz că nu furnizăm acces la sistemele noastre informatice. Instituţia este condusă de Ancuţa Opre, numită de Senat şi urmărită penal la DNA pentru abuz în serviciu comis într-o funcţie anterioară. Mai precis, Opre este acuzată că ar fi supraevaluat proprietăţi când era şefa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.), într-un dosar celebru”, a anunţat în noiembrie Rise Project.

Acum poliţia din Teleorman le cere acestora să spună de unde au valiza cu documente.
”Vă rugăm să ne comunicati în cel mai scurt timp posibil data la care aţi intrat în posesia bunurilor respective, cu descrierea acestora, identitatea persoanei care v-a predat bunurile, dacă bunurile au fost predate autorităţilor, cu specificarea identităţii autorităţii către care s-au predat şi data la care s-au predat”, solicită IPJ Teleorman.

Valiza cu informaţii esenţiale din interiorul corporaţiei Tel Drum, la care procurorii DNA n-ar fi avut acces anul trecut, când au percheziţionat fizic şi informatic sediul firmei, a fost găsită de un localnic din zona rurală din Teleorman, chiar pe proprietatea lui, a scris site-ul de investigaţii RISE Project cu precizarea că săteanul în cauză a luat legătura imediat cu un reprezentant al portalului de anchete jurnalistice din judeţ. Valiza conţinea un hard negru cu 63 GB de informaţii din computerul unei persoane importante de la Tel Drum, mii de facturi, acte constitutive de firme-fantomă, extrase de cont sau documente ale unor interpuşi. Totodată, au fost salvate 54.710 mailuri + ataşamentele de pe adresa de serviciu.

RISE Project a publicat apoi imagini de la partidele de vânătoare ale şefilor Tel Drum, cărora li s-au alăturat şi lideri PSD. În imagini apăreau directorul Petre Pitiş, cel care a depus plângere penală, dar şi Comisarul şef de poliţie Valentin Dumitraşcu, cel care a semnat documentul.

blank