Featured, International

Donald Trump, rugat de oamenii de stiință să nu reia testele nucleare

Donald Trump rugat de aproximativ 70 de oameni de ştiinţă americani, inclusiv laureți Nobel, îi cer preşedintelui să nu reia testele nucleare, avertizând că aceasta ar fi „o accelerare a cursei înarmărilor şi o ameninţare pentru mediul înconjurător”. Administraţia Trump intenţionează să recurgă la un test nuclear pentru prima oară după 1992, scrie presa americană.

Donald Trump, rugat de oamenii de stiință să nu reia testele nucleare printre care cercetători de la cele mai mari universităţi americane şi şase laureaţi ai Premiului Nobel acestea au semnat o scrisoare deschisă, publicată de revista Science, la 75 de ani după primul test nuclear american, potrivit Agerpres.

„Cerem guvernului american să renunţe la proiectul de a efectua teste nucleare”, au scris ei, înainte de a invita Senatul american să adopte un proiect de lege al senatorului democrat Ed Markey, care prevede interzicerea oricărei finanţări a vreunui test nuclear şi să ratifice „imediat” CTBT.

Reluarea testelor „ar da undă verde şi altor ţări ca India, Coreea de Nord şi Pakistan pentru a-şi relua testele”, mai subliniază semnatarii. „Dacă testele sunt subterane, materiale radioactive ar putea să se răspândească în mediul înconjurător local, inclusiv în resursele de apă”.

Washington Post informase la sfârşitul lunii mai despre o discuţie desfăşurată cu câteva zile înainte în cadrul executivului despre posibilitatea reluării testelor nucleare în chip de avertisment pentru Rusia şi China.

Reuniunea s-a încheiat fără o decizie, iar sursele ziarului erau divizate cu privire la continuarea discuţiilor, preciza cotidianul, citând un înalt responsabil guvernamental şi alţi doi foşti responsabili.

Casa Albă nu a confirmat vreodată că ar intenţiona să reia testele nucleare. Într-un comunicat publicat joi pentru a marca împlinirea a 75 de ani de la efectuarea testului „Trinity”, la 16 iulie 1945, în New Mexico, executivul subliniază că Washingtonul „respectă moratoriul” asupra testelor nucleare din 1992.

Casa Albă afirmă totuşi că „Rusia a efectuat experienţe cu arme nucleare” care au emis particule radioactive şi afirmă că are „temeri că şi China a făcut la fel”.

„În timpul Războiului rece, SUA au efectuat 1.030 teste nucleare, mai mult decât toate celelalte puteri nucleare reunite” până atunci, scriu semnatarii scrisorii, amintind că Washingtonul păstrează din 1992 un moratoriu asupra testelor nucleare, a semnat în 1996 Tratatul pentru Interzicerea Totală a Experienţelor Nucleare (CTBT), dar nu l-a ratificat niciodată.

 

blank