Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a vorbit despre informațiile vehiculate în online, potrivit cărora s-a gândit de două ori să demisioneze. Fritz a menționat și candidatura sa în 2024.

Dominic Fritz a afirmat marți, într-o conferință de presă, răspunzând la o întrebare, că informațiile privind o eventuală demisie a sa sunt false, lansate probabil „de unii care visează să revină în curând la butoane”.

„Eu sunt primarul Timișoarei, voi fi primarul Timișoarei, voi candida în 2024 și o să fiu primarul Timișoarei. Sunt concentrat să fac ceea ce trebuie pentru ca acest oraș să își atingă tot potențialul în care cred cu toată tăria. Ăsta este focusul meu și nu m-am gândit în absolut nicio secundă în ultimele luni să renunț la această viziune”, a declarat primarul, conform Stiripesurse.

Acesta a adăugat că ia foarte în serios încrederea pe care a primit-o.

Dominic Fritz, contestat de timişorenii sătui de carantină

Timișorenii nu mai suportă situaţia în care se află de mai bine de 4 luni. Orașul e în scenariul roșu încă din noiembrie, iar de mai bine de trei săptămâni e și în carantină, iar rata de infectare a scăzut foarte puţin. Decizia de carantinare a Timișoarei a aparținut Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și a fost la insistențele primarului Dominic Fritz și ale medicilor care susțin că nu mai există locuri la ATI.

Inspectoratul de Jandarmi al judeţului Timiş a anunţat că au fost legitimate 122 de persoane cărora le vor fi aplicate amenzi pentru nerespectarea restricţiilor sanitare, după ce au participat la un protest, în noaptea de duminică spre luni. Oamenii s-au adunat după miezul nopţii în centrul oraşului, apoi au pornit în marş spre locuinţa primarului Dominic Fritz, unde au scandat şi i-au cerut acestuia demisia.

„Protestul a fost unul spontan, s-a desfăşurat fără incidente, a fost organizat fără respectarea prevederilor legale, în consecinţă au fost legitimate 122 de persoane cărora în perioada imediat următoare le vor fi aplicate sancţiuni contravenţionale în conformitate cu legislaţia în vigoare. În continuare, se fac verificări pentru identificarea şi a altor persoane care au încălcat normele legale în vigoare, în vederea luării măsurilor ce se impun”, a transmis, luni, Inspectoratul de Jandarmi al judeţului Timiş.