Actualitate

DNA dă o nouă lovitură. L-a reţinut pe Onţanu şi pe nepoata lui Gabriel Oprea

Procurorii DNA au dispus reţinerea avocatei Loredana Radu, a lui Neculai Onţanu şi a secretarului Consiliului local Sector 2, Toma Şutru într-un dosar de luare de mită.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2006 – 2007, Neculai Onţanu a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoană, beneficiar al unor drepturi litigioase (denunţător în cauză), pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2, în conformitate cu prevederile Legii 18/1991.

„După emiterea titlului de proprietate, Neculai Onţanu a primit o suprafaţă totală de teren de 1.500 mp, situată pe strada Barbu Văcărescu, care a fost transferată de către denunţător, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare – cumpărare fictive, către suspecta Radu şi o altă persoană, interpuşi indicaţi de edil. În baza acestei solicitări, la 13 noiembrie 2007, s-au încheiat, la acelaşi notariat public, două contracte de vânzare-cumpărare prin care a fost transferat dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 500 mp din terenul situat pe str. Barbu Văcărescu către persoana respectivă şi asupra unei suprafeţe de 1.000 mp din acelaşi lot către suspecta Radu”, se arată în comunicatul DNA.

„În contractul încheiat cu Loredana Radu a fost prevăzut un preţ de 10 ori mai mic, respectiv 50 euro/mp (preţ total 50.000 euro). Cu privire la modalitatea de plată s-a menţionat în ambele situaţii că s-ar fi plătit un avans de 5.000 euro la o dată neprecizată, iar diferenţa s-ar fi achitat în numerar în ziua încheierii contractului. În realitate, nu s-a achitat nicio sumă de bani, cele două contracte au avut un caracter fictiv, terenurile fiind transferate în contul mitei promise primarului Onţanu, la indicaţia acestuia. Suprafaţa de teren respectivă era cuprinsă în titlul de proprietate emis la propunerea lui Neculai Onţanu şi avea o valoare de piaţă de aproximativ 4.200.000 euro, pe baza sumelor cu care a fost revândut de cei doi intermediari, la scurt timp, după finalizarea tranzacţiilor fictive”, au mai constatat anchetatorii.

Cei trei vor fi prezentaţi joi Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

blank