DNA
Actualitate, Featured

DNA a început urmărirea penală în cazul denunţului făcut pe numele lui Florin Cîţu şi al Mioarei Costin. Infracţiunile anchetate de procurori

Comunitatea Declic a anunţat că procurorii DNA au început urmărirea penală in rem în urma denunţului depus pe numele premierului Florin Cîţu şi al fostei consiliere de stat Mioara Costin, la sfârşitul lunii iunie, pe fondul scandalului legat de documentul de partid trimis de la Guvern.

Direcţia Naţională Anticorupţie a început urmărirea penală în cazul denunţului făcut pe numele lui Florin Cîţu şi al Mioarei Costin.

„DNA a comunicat oficial, într-un răspuns adresat Comunităţii Declic, faptul că a început urmărirea penală in rem în dosarul înregistrat pe numele premierului Florin Cîţu şi al fostei consiliere de stat Mioara Costin. Infracţiunile anchetate sunt cele de abuz în serviciu şi instigare la abuz în serviciu”, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de Declic.

Ancheta DNA a fost demarată în urma denunţului înregistrat de Comunitatea Declic. Scandalul a izbucnit după ce, în luna iulie, a apărut în spaţiul public un document cu antetul Guvernului României, dar care conţinea instrucţiuni privind campania pentru şefia PNL. Documentul era semnat de consiliera de stat de la acea vreme, Mioara Costin.

„Acum, că procurorii au început cercetările, sperăm să aflăm cât mai repede dacă premierul a comis infracţiunea de instigare la abuz în serviciu folosindu-se de resursele statului ca să obţină şefia partidului”, a declarat Cătălina Hopârteanu, reprezentant Declic.

Reprezentanţii comunităţii Declic susţin că „anunţul Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind începerea anchetei reprezintă o confirmare a faptului că procurorii au identificat, în denunţul Declic, existenţa unor indicii potrivit cărora ar fi fost săvârşită o infracţiune. Mai mult, se confirmă că denunţul depus îndeplineşte condiţiile de formă legale”.

„În acest moment, procurorii DNA fac cercetări pentru două infracţiuni de abuz în serviciu, prevăzute de art. 13 indice 2 din Legea 78/2000, raportat la art. 297 alin. 1 Cod Penal, şi instigare la abuz în serviciu, prevăzută de art. 47 din Codul Penal, raportat la art. 13 indice 2 din Legea 78/2000, raportat la art. 297 alin 1”, se mai arată în comunicatul Declic.

Toate costurile privind analiza judiciară, formularea şi depunerea denunţului au fost acoperite din donaţiile membrilor Comunităţii Declic.

Potrivit News.ro, Comunitatea Declic a depus, în 30 iulie, la DNA, plângere penală la adresa premierului Florin Cîţu şi a fostei sale consiliere de stat Mioara Costin, în scandalul legat de documentul de partid trimis de la Guvern.

„Mioara Costin şi-a încălcat atribuţiile de serviciu”, a afirmat avocatul Toni Decean, care a adăugat că ”singurul căruia îi profită conţinutul acestui document este prim-ministrul”.

Numele Mioarei Costin, la acea vreme consilier de stat din Cancelaria premierului, apare pe documentul trimis de la Guvern cu punctajul pentru campania internă din PNL.

Întrebat dacă documentul este unul real, premierul Florin Cîţu a afirmat că nu poate comenta documente editabile care apar în presă. Cât despre semnătura electronică a Miorei Costin, şeful Executivului a afirmat că în Guvern nu există semnături electronice pe documente.

Ulterior, Mioara Costin a demisionat, iar PSD a susţinut că acest lucru echivalează cu o recunoaştere oficială a culpei şi a transmis că se impune demararea unei anchete penale.

blank