Politic, Stiri

Directorul unei televiziuni din Bistrita îl ia la bani mărunţi pe Iohannis: Plătiti-va datoriile!

Directorul unei televiziuni din Bistrita a transmis o scrisoare deschisă preşedintelui PNL Klaus Iohannis. Directorul TV Bistriţa îi cere liderului PNL ca partidul pe care îl conduce să-şi plătească datoriile faţă de firma sa.

iohannis1_38404600

Vă prezentăm integral scrisoarea adresată candidatului ACL la prezidenţiale, Klaus Iohannis:

„Domnului Klaus Werner Johannis
Stimate Domnule Johannis,
Mă numesc Viorel Negru şi sunt directorul general al postului local de televiziune TV Bistriţa.
Vă adresez aceste rânduri pe fondul unui litigiu între TV Bistriţa şi PNL – filiala Bistriţa-Năsăud, în care aţi fost implicat indirect, prin colegii dvs. de partid.
Cu prilejul vizitei dvs. în oraşul nostru, colegii dvs. m-au convins să renunţ la protestul în desfăşurare în faţa sediului organizaţiei, protest care avea drept motiv neplata unei sume importante de bani, datorate de partidul dvs. firmei la care îmi câştig pânea.
Poate nu ştiţi că acest litigiu a urmat toate căile legale, el încheidu-se cu o hotărâre judecătorească definitivă, deci ar fi trebuit să se stingă prin acţiunea executorului judecătoresc.
Am ajuns la protestul stradal fiindcă de o bună bucată de vreme, filiala din Bistriţa a partidului pe care îl conduceţi susţine că nu are nici un leu în cont. Acesta este un neadevăr, demonstrat chiar în ziua vizitei dvs. la Bistriţa, când, nedorind să fie puşi într-o lumină nefavorabilă în faţa şefului lor, colegii dvs. au achitat pe loc aproximativ 10% din datorie, solicitându-mi totodată acceptarea eşalonată a diferenţei datorate.
„Bunăvoinţa” colegilor dvs. care făcea posibilă soluţia amiabilă a durat însă exact cât a durat şi vizita dvs. Azi, 25.09.14, când era scadentă următoarea rată, ei au ales să nu răspundă la telefon şi să ignore obligaţia pecuniară pe care singuri şi-au asumat-o.
Înţeleg că mâine aceşti colegi ai dvs. urmează să participe, la Bucureşti, la un miting de susţinere a candidaturii dvs. la preşedinţie.
Ca ziarist, dar şi ca alegător, vă adresez întrebarea:
– Cu ce fonduri se deplasează colegii dvs. la Bucureşti, atâta timp cât ei se declară în imposibilitate de plată? Să cred că în loc de o formaţiune politică am de-a face cu nişte evazionişti, un grup infracţional organizat care operează cu bani negri?
– Împreună cu colegii mei sunt obligat să protestez din nou în faţa sediului dvs. din Bistriţa, neglijând alte obligaţii curente ale muncii noastre. Cine ne va despăgubi?
– Pentru a aplana conflictul deschis din ziua vizitei dvs. la Bistriţa, consilierul dvs. m-a asigurat că filiala îşi va achita obligaţiile conform legii. Dvs. împreună cu stafful cunoaşteţi situaţia de la Bistriţa?
Celor care presupun că această scrisoare deschisă este doar un gadget de campanie, le pot pune la dispoziţie documentele din justiţie, data lor indicând perioada în care s-a produs prejudiciul, care nu are nici o legătura cu prezenta campanie prezidenţială.
Împreună cu colegii mei am fi aşteptat până la încheierea campaniei, dacă nu am fi, la rândul nostru, presaţi de plăţile la care ne-am angajat.
Ne îndoim că dumneavoastră sunteţi de acord cu ce se întâmplă la Bistriţa şi în acest sens aşteptăm răspunsul dumneavaostră.
Cu stimă,
Viorel Negru
Director General TV Bistriţa
Bistriţa, 25.09.14

PS. TV Bistrita va sta 24 din 24 de ore in fata Partidului National Liberal Bistrita pana la rezolvarea problemei”

blank