Directorul executiv al Philip Morris, una dintre cele mai mari companii din industria tutunului, a cerut guvernului britanic să interzică ţigările în următorul deceniu, o decizie care ar scoate în afara legii inclusiv Marlboro, cel mai bine vândut brand deţinut de Philip Morris.
Jacek Olczak a declarat că Philip Morris „poate să vadă o lume fără ţigări şi, de fapt, cu cât se întâmplă mai repede, cu atât mai bine va fi pentru toată lumea”. Ţigările, a adăugat acesta, ar trebui să fie văzut la fel cum sunt văzute maşinile bazate pe combustibil fosil, a căror vânzare ar urma să fie interzisă din 2030, conform The Guardian.
Olczak spune că intervenţia guvernului ar pune capăt confuziei resimţite de fumători, unii dintre ei încă fiind de părere „că alternativele sunt mai rele decât ţigările”, a explicat Olczak pentru publicaţia Sunday Telegraph. „Dă-le posibilitatea unor alternative fără fum – cu reglementările corecte şi cu informare, totul se poate întâmpla în următorii zece ani în unele ţări. Poţi rezolva problema pentru totdeauna”, a adăugat acesta.
Recent, compania Philip Morris International a anunţat că vrea ca jumătate din încasările anuale să vină din produse care nu au legătură cu fumatul, compania căutând să se transforme într-una de „sănătate şi wellness” cu misiunea de a „elimina fumatul din lume” prin reducerea treptată a consumului de ţigări.
Cu toate acestea, compania a fost acuzată deja de ipocrizie de diferite grupuri anti-fumat. Philip Morris a licitat aproximativ un miliard de lire sterline pentru a cumpără Vecutra, o companie farmaceutică din Marea Britanie care poduce inhalatoare pentru astm. Grpurile care militează împotriva fumatului susţin că marile companii din industria tutunului se poziţionează ca parte din soluţia pentru o lume fără fumat în timp ce vând şi promovează în continuare ţigări.
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, fumatul – inclusiv pasiv – este responsabil anual de moartea a aproximativ opt milioane de oameni.
Companiile din industria tutunului au început să promoveze în ultimii ani alternative precum ţigările electronice. Philip Morris mizează pe IQOS, aparatul care încălzeşte tutunul pentru a permite consumul nicotinei fără fumul şi gudronul care cauzează mai multe boli, inclusiv cancer.