Social, Stiri

Directorii Poştei Române, rugaţi să renunţe la favoruruile de la stat!

Au fost “invitați” să renunțe benevol la salariile compensatorii din “respect pentru angajați”

  Posta  (3)

Ministrul pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea, a solicitat directorilor Poştei Române să renunţe la salariile compensatorii din contractual individual de muncă, potrivit unui comunicat de presă.

“La iniţiativa ministrului pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea, prin intermediul Adunării Generale a Acţionarilor (AGA), toţi directorii executivi şi directorii Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) au fost invitaţi să renunţe benevol, până cel târziu luni, 19 mai 2014, ora 12,00, la orice clauze din contractul individual de muncă (CIM) care reglementează plata unor salarii compensatorii în cazul încetării activităţii, altele decât cele cuvenite prin prevederile din Contractul Colectiv de Munca (CCM), în semn de solidaritate şi respect faţă de angajaţii companiei”, se spune în comunicat.

“Nu consider că este permis ca un manager de la Poşta Română să aibă asemenea bonificaţii. E nevoie să arătăm respect şi preţuire pentru eforturile din aceşti ani grei ai angajaţilor companiei, să nu facem discriminări. Încurajăm bonificaţiile doar în funcţie de performanţă, corelat cu vechimea în muncă, în contextul finalizării cu succes a privatizării Poştei Române şi a unei evoluţii financiare ascendente a companiei în acest an. De altfel, acestea două sunt obiectivele pe care suntem determinaţi să le atingem. Orice altceva în plus sau neconform legislaţiei în vigoare, nu este aliniat cu principiile pe care dorim să le promovăm. E important să dezvoltăm un cadru de încredere şi cooperare la Poşta Română. În acest context, solicit sindicatelor aceeaşi abordare onestă, corectă şi responsabilă la masa discuţiilor care sunt în curs de desfăşurare”, a subliniat ministrul Cotovelea.


loading...