Se spune că – vechi proverb din popor – calul de dar nu se caută la dinţi. Dar un preşedinte căruia i s-a spus pa la referendum
Stirea Zilei

Dinţii preşedintelui

Dinţii preşedintelui

Se spune că – vechi proverb din popor – calul de dar nu se caută la dinţi. Dar un preşedinte căruia i s-a spus pa la referendum
Se spune că – vechi proverb din popor – calul de dar nu se caută la dinţi. Dar un preşedinte căruia i s-a spus pa la referendum

Se spune că – vechi proverb din popor – calul de dar nu se caută la dinţi. Dar un preşedinte căruia i s-a spus pa la referendum, se caută la dinţi? Colegii de la WOWbiz.ro au făcut, ca să zic aşa, acest experiment. Desigur, nu l-au pus pe Traian Băsescu să caşte gura şi să stea frumos, cu ea căscată, până numără şi analizează ei toţi dinţii, başca măselele, din gura prezidenţială. Au făcut deducţiile pe baza imaginilor de azi şi de ieri – un ieri de acum vreo 20 de ani – şi au ajuns la concluzia că preşedintele a petrecut ceva timp pe la stomatolog, ca să aibă dinţi albi, curaţi şi drepţi, pe care nu îi avea când a venit de pe mare, de la Anvers. Başca faptul că a şi plătit ceva bani pe la, să-i zic aşa, dentist. Căci, cum susţin cei de la WOWbiz.ro, care au cerut părerea unor, cum altfel, specialişti, Băsescu şi-a înlocuit aproape toţi dinţii. Cică lucrarea frontală, compusă din 12-14 dinţi, ar fi putut să coste între 2000 de euro şi 3000 de euro, depinde din ce este materialul folosit, ceramică sau zirconiu. Şi dinţii de sus au intrat la făţuit, devenind nu numai mai albi, dar şi mai scurţi şi drepţi. Desigur, cum nu erau înainte de vizita la stomatolog. O asemenea faţetare costă cam 300, 400 de euro pentru un dinte şi, înmulţit cu opt dinţi, ne duce la o sumă de vreo 3200 de euro. Apoi, mai este vorba şi despre un implant la un premolar, care costă pe la 1000 de euro. Albitul dinţilor, căci din poze aşa reiese, că şi-a şi albit dantura, mai pune 200 de euro la socoteală. Deci, pe la 8000 de euro, chestiunea cu dinţii. Dar la măsele, neaflate în lumina reflectoarelor, ca dinţii, nu s-a ajuns. Se prea poate ca şi acolo să se fi făcut schimbări majore. Dar ce înseamnă câteva mii – sau zeci de mii – de euro, când este vorba despre dinţii şi măselele preşedintelui? Probabil că n-a plătit fiica cea mare, din vânzări anterioare, şi nici preşedintele din banii de la saltea. Anda Adam şi-a pus silicoane pe baza Casei de Asigurări de Sănătate. Preşedintele trebuie să scoată bani de la teşcherea, pentru nişte dinţi? Muşcăturile de acum şi din totdeauna nu au legătură cu calitatea de acum a danturii. N.M.

blank