Diana Şoşoacă a fost exclusă din AUR
Actualitate, Featured

Diana Şoşoacă a fost exclusă din AUR. Vezi ce spune Pieleanu despre această problemă

Senatoarea Diana Şoşoacă a fost exclusă din Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), potrivit unor surse politice. Avocata nu a comentat, dar colegii de partid au confirmat.

Marius Pieleanu, analist politic, este de părere că Șoșoacă și-a dorit excluderea și că aceasta va urma să își creeze un grup propriu parlamentar, similar cu Partidul România Mare, cu care AUR a fost deseori asemănat.

Diana Şoşoacă a fost exclusă din AUR. Vezi ce spune Pieleanu despre această problemă

”Nu Diana Șoșoacă e cel mai vizibil parlamentar AUR, ci domnul Simion. Și-a dorit să iasă din partid, pentru că nu îi convine co-președinția. Își va construi propriul grup parlamentar constituit din nemulțumiți, care va ocupa o zonă electorală neocupată prin dispariția PRM. Este fals că AUR a cules preponderent voturile PRM.

Marius Pieleanu atrage atenţia asupra forţei partidului AUR
AUR încearcă să devină un partid frecventabil, cu valențe europene, naționalist, patriotic, vrea să dezbrace de eticheta de partid legionar, anti-semit, anti-european. Îi felicit pentru gestul făcut și le urez succes, pentru că un partid patriotic, creștin, este necesar. Nu subestimați conducerea AUR.”, a spus Marius Pieleanu la România TV.

Deputatul AUR Dan Tănasă a anunțat, miercuri, la B1 TV, că, pe lângă senatoarea Șoșoacă, a mai fost exclus un parlamentar al formațiunii care avea probleme penale. Este vorba despre Mihai Lasca, preşedintele Aur Bihor.

„Doamna Șoșoacă va părăsi toate funcțiile pr care le fdeținea din postura de parlamentar AUR. Am decis să-l excludem și pe deputatul cu probleme penale. Sunt excluderi, nu sunt parlamentari care au fost cumpărați”, a anunțat parlamentarul AUR.

Preşedintele AUR Bihor, Mihai Lasca, ales deputat la alegerile parlamentare, a fost condamnat penal pentru loviri şi judecat pentru constituirea unui grup criminal organizat.

Orădeanul în vârstă de 40 ani, patron al unei firme de pază, a fost trimis în judecată într-un dosar al procurorilor DIICOT pentru constituire de grup criminal organizat care avea ca scop racolarea de persoane afro-asiatice aflate în România şi călăuzirea lor în Ungaria.

blank