Politic, Stiri

Diaconescu şi-a legat slujbaşii de glie

Diaconescu şi-a legat slujbaşii de glie

blankDomnu’ Dan Diaconescu aşteaptă întăriri în PPDD. La cei 67 de parlamentari pe care îi are deja partidul, aleşi pe 9 decembrie, preşedintele Dan Diaconescu speră să mai facă în curând o adăugire şi să ajungă, până la sfârşitul anului, la 100 de senatori şi deputaţi. El afirmă cu tărie că îi agaţă pe cei care să completeze lista sa, de la ARD, care e în derivă, dar şi de la USL, mai mult, ce-i drept, de la PSD, având în vedere că premierul Victor Ponta a anunţat că îi trece pe trădătorii care au negociat cu Băsescu, „în şomaj”. Pe postul OTV, pe care îl conduce, îl deţine, îl manipulează, Diaconescu a declarat că, reciproca nu e valabilă. Adică să plece şi oameni din PPDD către alte partide ori formaţiuni politice. Şi asta pentru că, a încheiat cu toţi aleşii PPDD un contract prin care parlamentarii PPDD se obligă să nu plece altundeva. Altfel, dacă le place traseismul, plătesc 2 milioane de euro către partid. Adică, desigur, către Domnu’ Dan. Cum ar veni, Diaconescu a legat slujbaşii de glie…

blank