Actualitate, Featured

Dezvăluiri șocante făcute de avocata Alinei Bica! „I-au scos fetița din burtă și i-au arătat-o, MOARTĂ”

Laura Vicol, fosta apărătoare a fostei șefe a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a prezentat un caz cutremurător.

Vicol a povestit drama trăită de o clientă de-a sa, încarcerată la Penitenciarul Rahova. Aceasta a dezvăluit că o tânără de 19 ani, pe nume Adriana, și-a pierdut copilul în timpul unui control. Adriana ar fi fost însărcinată în luna a șaptea în momentul încarcerării, iar autoritățile nu ar fi ținut cont de acest aspect. Mai mult, tânăra ar fi fost legată de mâini și de picioare.

„Statul de drept-infractor autorizat și protejat de legile sale.

Un nou caz cutremurător care mi-a zguduit sufletul ieri, în Săptămâna Luminată, și care mă face să mă întreb dacă unele persoane pot fi numite oameni..

O cheamă Adriana, are 19 ani. Fusese condamnată la 6 luni sub supraveghere, însă un monstru îmbrăcat în robă de judecător a trimis-o în spatele gratiilor pentru 8 luni, admițând apelul procurorilor. Era însărcinată în 7 luni la momentul încarcerării, dar burta ei în care un pui creștea nu a trezit nici măcar un gram de umanitate.

Miercuri, în curtea pușcăriei Rahova, am îndrumat-o pe mama Adrianei către instanța competentă să formuleze o cerere de amânare a executării pedepsei.

Vineri am ținut-o în brațe și am plâns împreună, tot în curtea pușcăriei, cu față ridicată spre Dumnezeu și cu o singură întrebare în suflet: de ce nu faci măcar Tu, Doamne, ceva, că hienelor ăstora oricum nu le păsa..

De o săptămâna mă tot duc acolo încercând să salvez 2 ani de viață rămăși pentru clientul meu bolnav de cancer în fază terminala. La el am avut noroc, dacă pot spune așa, măcar îi pot face analizele. Adriana nu a avut nicio șansa, în loc să nască în trei săptămâni, își îngroapă fetiță…După un control, legată de mâini și de picioare, așa îmi spunea mama ei printre șuvoaiele de lacrimi și urletele de durere, Adrianei i s-a spus că i-a murit copilul. I-au scos fetița din burtă și i-au arătat-o, moartă. Au aruncat-o din nou în pușcarie.

Nici măcar să îngroape copilul nebotezat nu are cum, de unde certificat de deces…” susține Laura Vicol, pe o rețea de socializare.

blank