Elena Udrea
Politic

Dezvăluirea momentului despre Elena Udrea! Ce se întâmplă cu fostul ministru

Un controversat episod din timpul regimului Traian Băsescu revine în atenție în prezent. Acesta are legătură cu o tranzacție recentă și este legat de fostul ministru Elena Udrea. Despre ce este vorba mai exact?

Stațiunea Vaţa-Băi din județul Hunedoara, situată în Depresiune Zarand, în valea Crișului Alb, este subiectul unei interesante tranzacții în prezent și are o istorie legată de fostul ministru Elena Udrea.

Stațiunea dispune de trei hoteluri, două restaurante, un bar cu o terasă, precum și un modern centru de sănătate. Mai mult decât atât, terenurile de sport sunt la îndemâna turiștilor dornici de activități recreative.

Principalul punct de atracție îl constituie cele cinci bazine cu ape termale. De la un bazin semiolimpic cu apă încălzită, la un bazin de relaxare dotat cu șezlonguri și hidromasaj, și alte două bazine cu apă termală și un bazin cu apă sărată.

Un controversat episod al regimului Băsescu

O investigație făcută în 2015 de „Exces de Putere” dezvăluia o situație legată de stațiunea Vaţa-Băi, care a fost implicată într-un controversat episod al regimului Băsescu, transmite Antena 3 CNN.

Stațiunea Vaţa-Băi a devenit subiectul unui aranjament dubios în timpul mandatului prezidențial al lui Traian Băsescu. Inițial, stațiunea fusese închiriată de către Ministerul Apărării de la Romtelecom, pentru a servi drept centru de recuperare și relaxare pentru militarii români care participaseră în teatrele de operațiuni din Irak și Afganistan.

Situația a luat o întorsătură neașteptată atunci când ministrul Gabriel Oprea a reziliat brusc contractul de comodat.

„Romtelecom închiriază complexul prin încredințare directă unei firme abia înființate, al cărei acționar principal era Iosif Kohalmi-Szabo, soțul consilierei personale a Elenei Udrea; omul de atâta încredere, încât atunci când Ana Maria Topoliceanu a dat-o pe mâna procurorilor, Luminița Kohalmi avea să meargă să depună mărturie în favoarea Elenei Udrea”, mai scrie sursa citată.

Căderea Elenei Udrea a avut însă un impact semnificativ asupra afacerii de la Vaţa-Băi.

Ce se întâmplă acum cu stațiunea?

Recent însă, stațiunea a fost achiziționată de către un om de afaceri cunoscut pentru legăturile sale cu Emil Boc și pentru rolul său ca interpus al lui Zoltan Teszari.

Este vorba despre Adrian Tomşa, cunoscut pentru achiziționarea Prima TV de la Cristian Burci și a posturilor de televiziune Look TV și Look Plus, este de asemenea acționar în EAD Interactive, compania care a dobândit drepturile de televizare pentru Liga I până în 2024.

blank