Jurnaliştii de la Deutsche Welle publică un material în care aduc din nou în atenţie situaţia muncitorilor români care pleacă din ţară să muncească în abatorul Tönnies din Rheda-Widenbrück, unde anul trecut peste 1500 de persoane, cele mai multe români duşi să muncească în Germania prin intermediul unor firme româneşti, s-au infectat cu SARS-Co-2. Abatorul sacrifică şi prelucrează zilnic până la 25.000 de porci.

Sute de români duşi să muncească în abatorul companiei Tönnies din Germania de către firme româneşti lucrează câte 11 – 13 ore pe zi, la care se adaugă patru ore transport către şi dinspre locul de muncă în autobuze supraaglomerate, scrie Deutsche Welle. Oamenilor li se reţine aşa numita „chirie de saltea” de 200-250 de euro lunar, fiind nevoiţi să locuiască şi câte cinci într-o garsonieră, ori chiar câte 12 – 14 persoane într-un apartament. Conform jurnaliştilor germani, deşi autorităţile germane au interzis intermedierea angajării muncitorilor după ce 1500 de persoane s-au infectat cu SARS-CoV-2 anul trecut, românii sunt în continuare racolaţi de intermediari din România, care cunosc condiţiile în care ei muncesc.

Conform reporterilor germani, „după ce autorităţile germane au trecut în carantină mai multe oraşe şi au declarat că nu mai au niciun fel de încredere în cuvântul miliardarului Clemens Tönnies, la Berlin s-a decis excluderea intermediarilor din industria prelucrării cărnii, începând cu 1 ianuarie 2021”.

„Cel mai grav este însă că aceşti oameni continuă să fie racolaţi din România de firme care lucrau şi anterior cu Tönnies şi care administrează practic comunicarea dintre concernul gigant şi angajaţii români. Din informaţiile pe care le deţinem până în acest moment, personalul este atras de firmele româneşti, care promit salarii nete cuprinse între 1400 şi 1600 de euro lunar, după plata “chiriei de saltea”. Ciudat este şi că oamenii au fost aduşi în Germania, cu transport asigurat de firmele din România, încă din luna ianuarie a acestui an, fără a avea un contract concret de muncă, în condiţiile în care regimul de acces era restricţionat pe fundalul pandemiei.

Contractele de muncă au fost semnate de abia după ce oamenii au ajuns în Germania”, scrie publicația Germană Deutsche Welle.

Potrivit declaraţilor făcute jurnaliştilor din Germania de un român, sub protecţia anonimatului, românilor li se promit program de opt ore pe zi, cinci zile de săptămână, cazare asigurată pentru care vor plăti 200 de euro şi un salariu de început de o mie de euro cu promisiunea verbală că muncitorii vor primi „ceva în plus”. Bărbatul a povestit că muncitorii cu experienţă şi care cunosc meseria pentru mai multe posturi din abator puteau ajunge la cel mult 1200-1300 de euro lunar.

Românul a povestit cum decurge o zi de muncă la abatorul din Germania: muncitorii sosiţi din România plecau cu autobuzul către abator, cu două ore înainte de începerea programului de lucru, petreceau la locul de muncă mai mult de opt ore, iar la finalul lunii constatau că au adunat ore suplimentare echivalent a câte două zile de muncă, dar care nu erau plătite.

„Nu era o zi să zici: Doamne, terminăm şi noi ok azi. Mă refer la program, să fi fost programul corect. Sunt, cum au spus ei în contract, 6 zile lucrătoare ori 8 ore pe zi dar ei aveau o chichiţă în contract cu care se scoteau: că dacă s-a întârziat ceva, că nu a venit un camion cu carne la timp, probleme din astea apăreau la orice pas. În loc de 8 ore cât erau într-o zi normală, stăteai 12 ore, 13 ore”, a declarat românul.

Muncitorul român a povestit de asemenea că avea colegi care nu mai puteau rezista fizic din cauza muncii intense depuse şi că „se fac excepţii numai când vin controale” din partea autorităţilor, explicând că atunci benzile pe care vine carnea sunt date încet şi „toată lumea munceşte lejer”. Muncitorii ar fi avut, conform declaraţilor muncitorului român, stipulat în contracte faptul că nu au voie să vorbească în caz de control pe motiv că nu cunosc limba, interdicţia de a vorbi despre locul de muncă fiind valabilă şi pe perioada de valabilitate a contractului, dar şi după ce acesta încetează.

În ceea ce priveşte cazarea, românul a povestit că spaţiile erau foarte curate, dar foarte aglomerate: 10, 12 sau chiar 14 persoane într-un apartament, fiecare dintre acestea plătind lunar 200 de euro pentru chirie.

Bărbatul a povestit că, din informaţiile pe care le are, clădirile în care sunt cazaţi muncitorii români aparţin patronilor firmelor din România care duc muncitori români în Germania.

„Am colegi, am prieteni de familie care lucrează direct cu firma nemţească şi nu am auzit să aibă acest gen de probleme: Au! Mi s-au luat bani din salariu,! Au, a ţipat la mine, mi-e frică!”, a concluzionat bărbatul.

Declaraţii similare au dat jurnaliştilor germani şi alţi muncitori din România care s-au plâns de programul prelungit de muncă, de condiţiile de cazare şi de transport.