Actualitate

Detalii explozive de la DNA: Baron PSD, în dosarul miliardarului Ioan Niculae

DNA oferă detalii oficiale din noul dosar în care miliardarul Ioan Niculae, cel mai bogat român, este urmărit penal pentru evaziune fiscală, spălare de bani şi cumpărare de influenţă. După ce a fost denunţat de Dorin Cocoş pentru că ar fi vrut să „cumpere” o hotărâre de guvern, DNA anunţă că la operaţiune ar fi participat şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu.
Gheorghe Bunea Stancu
OFICIAL DNA: Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:

GHEORGHE BUNEA STANCU, fost preşedinte Consiliu Judeţean Brăila, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă. 

NICULAE IOAN, patronul grupului S.C. INTERAGRO S.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: 
– cumpărare de influenţă, în formă continuată, 
– instigare la evaziune fiscală şi 
– instigare la spălare de bani. 

TONCEA NICOLETA MARIANA, preşedinte al S C. INTERAGRO S.R.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: 
– complicitate la evaziune fiscală şi 
– complicitate la spălare de bani. 

BĂRAC VIOREL, director general S.C. INTERAGRO S.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: 
– evaziune fiscală şi 
– spălare de bani. 

GUŢĂ ADRIANA, director economic S.C. INTERAGRO S.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: 
– evaziune fiscală şi 
– spălare de bani. 

S.C. INTERAGRO S.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: 
– evaziune fiscală şi 
– spălare de bani.
 
În ordonanța de efectuare în continuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2008 – 2009, între S.C. INTERAGRO S.A. şi o altă societate specializată în producţie agricolă şi tranzacţii cu produse agricole, s-au desfăşurat mai multe tranzacţii comerciale ce au avut la bază prestaţii neexecutate, privind contractul încheiat în luna august 2008, în valoare de 10.000.000 de euro. Obiectul contractului a privit realizarea de materiale promoţionale (brelocuri, post-it-uri şi standuri) pentru S.C. Interagro S.A. de către firma respectivă.
La solicitarea suspectului Ioan Niculae, sumele de bani au fost “trecute” formal prin societatea respectivă, pentru ca ulterior, la indicaţiile acestuia, să fie externalizate într-o firmă de tip “off shore” din Insulele Virgine.
 
Încheierea şi derularea contractului de prestări servicii de publicitate dintre S.C. Interagro S.A. şi societatea respectivă, s-a făcut prin intermediul suspecţilor Bărac Viorel şi Guţă Adriana, care au semnat contractul şi s-au ocupat de înregistrarea documentelor financiar – contabile pentru a crea aparenţa de îndeplinire a prestaţiilor.
Suspecţii au beneficiat de ajutorul suspectei Toncea Nicoleta Mariana care, din dispoziţia suspectului Ioan Niculae, s-a implicat în realizarea plăţilor către firma respectivă.
 
Circuitul financiar de spălare a banilor proveniţi din evaziune fiscală, a fost iniţiat şi coordonat de suspectul Ioan Niculae şi a avut ca scop prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 11.438.169 lei, reprezentând TVA în sumă de 6.886.550 lei şi impozit pe profit în sumă de 4.551.619 lei.
În prima parte a anului 2009, suspectul Ioan Niculae, patronul grupului S.C. Interagro S.A., a iniţiat şi desfăşurat activităţi de corupere, fiind vizaţi funcţionari publici şi înalţi demnitari ai statului, cu scopul de a-i convinge să promoveze o Hotărâre de Guvern, prin care să fie acordate facilităţi fiscale, privind subvenționarea achiziţiei de îngrăşăminte chimice, cu consecinţă directă în beneficiul financiar al grupului INTERAGRO.
 
Persoanele care au acceptat influenţa suspectului Ioan Niculae, au încercat prin activităţi de „lobby” să determine promulgarea unei asemenea Hotărâri de Guvern, deşi se cunoştea opinia Comisiei Europene referitoare la acest tip de „subvenţionare”. Măsura de sprijin avută în vedere reprezenta un ajutor de stat care contravine legislaţiei aplicabile la nivelul Uniunii Europene iar consecinţa directă era că suma necesară unei asemenea facilităţi fiscale nu putea fi prevăzută în proiectul Legii bugetului de stat.
În acest context, suspectul Ioan Niculae i-a promis suspectului Gheorghe Bunea Stancu, preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, în perioada respectivă, diferite foloase, pentru ca acesta din urmă să intervină pe lângă persoane cu putere de decizie din cadrul Guvernului României în vederea aprobării Hotărârii de Guvern.
blank