Showbiz, Stiri

Designerul a dat din casă, arătând că ştie mai multe decât zice

Cătălin Botezatu: „Antonia nu e curvă!”

Catalin Botezatu AntoniaPrietenul Antoniei, Cătălin Botezatu, a sărit în apărarea artistei şi a declarat că mariajul lui Alex Velea era distrus înainte ca interpreta hitului „Marabou” să intervină.

Apropiat al familiei Castellano şi al fostului soţ al artistei, Vincenzo, creatorul de modă reacţionează după ce unii fani ai Antoniei au jignit-o, acuzând-o că i-a stricat casa lui Alex Velea, determinându-l să divorţeze de mulatra Ana.

„Antonia nu merită să fie făcută curvă sau dezbinatoare de familii. Ea nu a intervenit în viaţa familiei Velea în timp ce aveau o căsnicie fericită. Alex şi Ana nu se mai înţelegeau de mult timp. Alex era separat de mult timp de soţia lui, lucru care nu e cunoscut”, a declarat Cătălin Botezatu.

Indirect însă, designerul confirmă relaţia dintre Antonia şi Alex Velea… „Antonia e un nume mare în muzica românească. Am toată consideraţia faţă de ea pentru că, lăsând la o parte că e cea mai frumoasă femeie din showbiz, e printre puţinele care cântă cu adevărat live şi poate susţine un concert de o oră fără probleme. Antonia nu a intrat în jocul cu Alex Velea pentru că avea nevoie de imagine. S-a întâmplat ceva. Ea e o mamă desăvârşită, îşi iubeşte fetiţa, e o artistă perfectă, iar viaţa în cuplu e doar o problemă personală. Nimeni nu ştie ce e în viaţa ei. Deci nu poate nimeni să-i spună «curvă» că a intervenit într-o căsnicie care oricum nu mai funcţiona!”, susţine Botezatu.

Pe de altă parte, confidentul Antoniei pune eşecul Antoniei şi al lui Alex Velea în căsnicie pe seama succesului lor în muzică. „Viaţa din showbiz e atât de obositoare, fiind toată ziua la concerte şi pe drumuri, încât uneori o poţi avea lângă tine pe regina reginelor, că nu mai ai chef de nimic. Acelaşi lucru se întâmplă şi la ei. Dacă lumea i-a văzut la concerte împreună, nu înseamnă că e ceva între ei, sau dacă e ceva, nu e neapărat să spună lumii până nu sunt siguri pe ei. Ea are o relaţie foarte bună cu fostul ei soţ, dar nu se ştie dacă se vor mai împăca. Copilul e cel mai important. Fetiţa locuieşte la familia Castellano, în Italia, iar de educaţia ei se ocupă permanent şase femei”, a mai adăugat Botezatu.

Între timp, relaţia dintre Alex Velea şi Antonia pare că s-a răcit, cei doi încercând să-şi revină după o vară plină de concerte.

blank