Politic, Stiri

Deputatul Ioan Adam şi-a dat DEMISIA din Parlament

Deputatul Ioan Adam, arestat în Dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, şi-a dat demisia din Parlament.

blank

Biroul permanent al Camerei Deputaților a luat act vineri de demisia deputatului PSD Ioan Adam din Parlamentul României.

”Am primit demisia domnului deputat Ioan Adam din calitatea de deputat și o vom înainta pe 2 februarie către plen”, a spus președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, după ședința Biroului permanent, citat de Agerpres.

Ioan Adam a fost arestat pe 20 noiembrie printr-o decizie luată de instanța supremă, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri din Bacău.

Deputatul PSD Ioan Adam a fost arestat, pe 20 noiembrie, printr-o decizie luată de instanţa supremă, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri din Bacău, în care au fost arestaţi şi fostul deputat Viorel Hrebenciuc şi fiul acestuia.

Procurorii DNA au cerut arestarea parlamentarului, după ce au obţinut avizul Camerei Deputaţilor în acest sens.

După ce a fost arestat, Ioan Adam a fost suspendat din PSD, o decizie similiară fiind luată şi de Universitatea „Transilvania” din Braşov, unde Adam era profesor la Facultatea de Drept.

Ioan Adam este urmărit penal pentru instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, constituire a unui grup infracţional organizat şi trei infracţiuni de cumpărare de influenţă în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri. În acest dosar, au fost arestaţi preventiv, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, şi Paltin Sturdza, beneficiarul celor peste 43.000 de hectare pădure care ar fi fost retrocedate ilegal.

Procurorii DNA susţin că în aprilie 2012, prin intermediul deputatului Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza le-a cerut judecătorilor Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna să pronunţe o hotărâre judecătorească în favorarea sa. Tribunalul Covasna a dispus punerea în posesia lui Paltin Sturdza a unei suprafeţe de 43.227 de hectare de pădure în Bacău, producând astfel Romsilva un prejudiciu de 303.888.615 de euro.

blank