NATO
International

Deocamdată, NATO nu va trimite avioane Ucrainei

Până la încheierea contraofensivei împotriva Rusiei, Ucraina nu va primi avioane de luptă, a declarat pentru LBC (Leading Britain’s Conversation) amiralul Rob Baeur, președintele comitetului militar al NATO, explicând că problema aprovizionării Kievului cu avioane de vânătoare ”nu va fi rezolvată în termen scurt”.

În vederea summitului NATO de la Vilnius, Baeur a afirmat: ”În timpul contraofensivei nu va fi posibilă pregătirea piloților şi a tehnicienilor şi nici nu ne vom putea ocupa de logistică”.

”Este de înțeles că Ucraina solicită aceste avioane, însă nu ar trebui să combinăm această chestiune cu contraofensiva”.

”Împotriva Rusiei este în desfășurare un răzbioi hibrid”, a declarat președintele rus Vladimir Putin în primul său discurs la SCO după revolta grupării Wagner, potrivit agenţiei Tass. ”Rusia continuă să reziste cu încredere în faţa presiunii și a sancțiunilor externe”, a asigurat președintele rus. ”Poporul rus este mai unit ca niciodată”, a adăugat el în discursul pe care l-a ţinut online la summitul SCO.

Între timp, mai multe drone au fost doborâte la Novaia Moskva, un district administrativ al Moscovei, și în regiunea Kaluga, la sud-vest de capitalei Rusiei, aşa cum au anunţat serviciile de urgență ruse. Nu au fost raportate victime. Potrivit mass-mediei Baza, la ora 4 a.m., o dronă a lovit o clădire administrativă a bazei aeriene Kubinka din Rusia. Marţi dimineaţă, aterizările și decolările pe aeroportul Vnukovo din Moscova au fost limitate ”din motive tehnice”, aşa cum a anunţat pe Telegram Agenția Federală de Transport Aerian Rus, citată de The Guardian. Nu este încă clar dacă decizia se datorează sosirii dronelor.

Ucraina mai așteaptă după avioanele NATO

Rusia a denunțat lansarea dronelor lângă Moscova drept un ”act terorist” al Kievului. Atacul a întrerupt operațiunile de pe Aeroportul Internațional Vnukovo. ”Încercarea regimului de la Kiev de a ataca o zonă în care se află infrastructură civilă, inclusiv un aeroport care, printre altele, se ocupă de zboruri internaționale, este un nou act terorist”, a scris pe Telegram purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a confirmat într-un mesaj pe Telegram atacul cu drone asupra capitalei ruse – atribuindu-l Ucrainei – și întreruperea temporară a operațiunilor de zbor pe aeroportul Vnukovo. ”Astăzi a avut loc o altă încercare de atac cu drone ucrainene în districtul Novaia Moskva și în regiunea Moscovei. Până acum, atacurile au fost respinse. Din motive de securitate, unele zboruri au fost deviate temporar de pe aeroportul Vnukovo. Restricțiile de pe Aeroportul Vnukovo au fost ridicate la ora 8. Nu sunt victime, iar serviciile de urgență funcționează”, a scris el.

Începând cu data de 1 ianuarie, în armata rusă au fost recrutaţi alți 185.000 de oameni, aşa cum a raportat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, într-un videoclip postat pe Telegram, citat de The Guardian. Aceștia ar fi profesioniști contractați. Potrivit lui Medvedev, numai în ultima săptămână s-au înrolat alte 10.000 de persoane, ceea ce ar demonstra că ”tentativa de revoltă a Grupului Wagner nu a schimbat atitudinea populației față de serviciul militar în zona operațiunii speciale”.

sursa: RADOR / ansa.it/

blank