Actualitate, Stiri

Demisia Anului! De ce a ales să plece din cel mai mare trust media european?!

Bombă! Adrian Sârbu, părintele trustului PRO, a DEMISIONAT

adrian-sarbuAngajatorul său, Central European Media Enterprises Ltd. (CME) anunţă printr-un comunicat de presă, că Adrian Sârbu a demisionat astăzi din toate funcţile pe care le-a deţinut în trust.

Miercuri, Adrian Sâbu a demisionat din funcţiile de Preşedinte şi Chief Executive Officer (CEO) ale companiei care deține trustul PRO. Demisia lui Adrian Sârbu ridică mai multe semne de întrebare.

„Adrian Sârbu a jucat un rol decisiv în cadrul companiei pentru aproape două decenii. A început ca partener al CME în 1995, când compania a lansat postul PRO TV pe piaţa din România. Ulterior, din 2007 până în 2009, a ocupat funcţia de Chief Operating Officer al companiei. Din 2009 a fost Preşedinte şi CEO al CME”, se arată în comunicat.

Ronald Lauder, fondatorul CME şi şeful boardului directoral al CME, îi mulţumeşte lui Adrian Sârbu, prin intermediul aceluiaşi comunicat, pentru „numeroasele contribuţii la succesul companiei CME, pentru pasiunea, dedicarea şi viziunea creativă de excepţie de care a dat dovadă încă din 1995”.

Comunicatul este împănat de laude aduse lui Adrian Sârbu pentru contribuţiile sale remarcabile la CME, el fiind cel care a menţinut compania în poziţia de lider de piaţă în timpul crizei şi a tranziţiei din industria media.

La final, Ronald Lauder scrie că şi-ar dori să continue colaborarea şi în viitor cu Adrian Sârbu, care, la rândul său, a transmis că este „mândru” că a făcut parte din CME pentru aproape 20 de ani.

Adrian Sârbu va fi în continuare angajat CME până la 1 ianuarie 2014. Boardul companiei l-a desemnat pe Duco Sickinghe, membru al boardului, să conducă temporar comisia directorală până la preluarea sarcinilor de către un CEO permanent.

Adrian Sârbu este unul dintre cei mai importanţi acţionari individuali în CME, ca urmare a fuziunii dintre CME şi Media Pro din 2009 şi deţine Mediafax Group.

Demisie cu semne de întrebare

Demisia lui Adrian Sârbu ridică mai multe semne de întrebare, în condițiile în care acesta își prelungise de curând pentru trei ani contractul cu CME. Salariul lui Adrian Sârbu era de 1,8 milioane de dolari și prevedea bonusuri care ar fi putut ajunge la 100% din salariu. Astfel avea asigurată această funcţiile de președinte și CEO al companiei până în 31 decembrie 2016. În cazul în care CME ar fi dorit încheierea contractului cu Adrian Sârbu înainte de această dată, românul ar fi primit între 3,6 și 5,3 milioane de euro, potrivit clauzelor de reziliere. Iar dacă CME ar fi rupt contractul mai devreme, Adrian Sârbu ar fi fost numit șeful operațiunilor pe România până în 2020, pentru un salariu de 900.000 de dolari anual.

Însă, în mod ciudat, Adrian Sârbu a ales însă să demisioneze, gest care nu-i aduce niciun fel de compensații financiare din partea CME.

CME, compania mamă a Pro TV, a înregistrat în prima jumătate a anului 2013 venituri totale de 317,3 milioane de dolari, în scădere cu 61 de milioane față de aceeași perioadă din 2012.

blank