Delia
Showbiz

Delia s-a dat de gol! Vedeta are sentimente față de Cosmin Natanticu: „Mi-e foarte drag, simt că îl cunosc mult mai bine”

Cosmin Natanticu, unul dintre concurenții de la Asia Express, va urca pe scena showului iUmo unde este Delia în juriu. Actorul va povesti despre experiențele acumulate pe Drumul Împăraților.

Ce îi leagă pe cei doi

Delia Matache s-a dat de gol! Vedeta are sentimente față de Cosmin Natanticu. Susținătorii lui Cosmin Natanticu se vor bucura sâmbătă, 20 noiembrie, de prestația actorului la una dintre cele mai amuzante și populare emisiuni din România.

Finalistul competiției Asia Express va povesti despre toate încercările prin care a fost nevoit să treacă în cadrul showului. Acesta nu a știut că unul dintre jurații emisiunii iUmor îi urmărește evoluția pe Drumul Împăraților.

„Mi-e foarte drag, simt că îl cunosc mult mai bine prin intermediul emisiunii. Știu tot!”, recunoaște Delia.

Cosmin Natanticu, pus în fața alegerii

Sâmbătă seara, Cosmin Natanticu se va amuza pe seama experiențelor trăite în cadrul showului. Telespectatorii vor afla mai multe detalii despre parcursul acestuia.

„În momentul în care cineva vine cu o doză mare de ironie, pe mine m-a câștigat, dar dacă pe lângă ironie mai este și bun, m-a câștigat definitiv!”, va exclama Mihai Bendeac.

Eliza și Cosmin Natanticu formează cuplu din 2018. Cei doi participă la emisiunea „Asia Express” și concurează pentru marele premiu. Însă, gândurile celor doi nu se rezumă doar la trofeu. După trei ani de căsnicie, Eliza și Cosmin sunt pregătiți să meargă mai departe și să devină părinți.

blank