Showbiz

„Delia își dorește copii. A fost judecată fără să se știe motivul”. Andreea Popescu, fosta dansatoare a artistei, face dezvăluiri surprinzătoare

Andreea Popescu, fosta dansatoare a Deliei,a făcut dezvăluiri surprinzătoare despre îndrăgita artistă. Delia a fost aspru criticată după ce a vorbit în nenumărate rânduri despre decizia ei de a nu avea copii până acum. Andreea Popescu a mărturisit că jurata de la iUmor își dorește copiii, iar lumea o critică fără să știe care este motivul pentru care artista nu a devenit mamă până în prezent.

Delia a fost în centrul unor controverse, după ce a vorbit despre alegerea ei de a nu face copii până acum. În vârstă de 41 de ani, Delia este căsătorită cu Răzvan Munteanu de peste 10 ani, iar multă lume este curioasă să afle de ce cei doi nu au încă copii.

Delia

Andreea Popescu se pregătește să aducă pe lume cel de-al treilea copil, iar recent a vorbit despre relația pe care o are cu Delia. Bruneta a făcut parte din trupa de dans a Deliei, iar cele două au avut o relație frumoasă de prietenie. După ce a devenit mamă, Andreea Popescu s-a retras de pe scenă, iar acum a vorbit despre criticile care i s-au adus Deliei pentru că nu a devenit mamă până acum.

„Delia își dorește copii. A fost judecată fără să se știe motivul”

Andreea Popescu se pregătește să aducă pe lume cel de-al treilea copil al său. Fosta dansatoare a Deliei a vorbit recent despre situația controversată în care a fost Delia pentru că nu a vrut să devină mamă până acum. Andreea Popescu este de părere că explicațiile artistei au fost înțelese greșit. Mai mult, bruneta a dezvăluit că, de fapt, Delia Matache își dorește copiii de multi ani și chiar a încercat să rămână însărcinată. „Ba Delia vrea copii. Eu știu mai bine, Delia este o persoană care s-ar descurca foarte bine și ar fi o mamă minunată. Sunt sigură de acest lucru. Dumnezeu la timpul lor le dă pe toate. Să nu credeți că nu-și dorește, știu că ea își dorește lucrul acesta!

Știu că au fost discuții mari pe tema asta. A fost judecată foarte greșit și foarte aspru, fără să se știe cazul și motivul. Nici nu a vrut să vorbească niciodată despre motiv, pentru că s-a săturat de această întrebare de 20 ani. Și atunci când nu se întâmplă și lumea vine și te întreabă spui numai așa ca să le închizi gura și să închizi subiectul pentru că deja este sătulă de acest subiect. Dar, eu știu mai bine. Din păcate, lumea a judecat-o foarte greșit din punctul acesta de vedere. Nu este nimic real!’, a declarat Andreea Popescu pentru Click!

Delia Matache: „Cred că ar trebui felicitați oamenii care nu fac copii”

Delia Matache, în vârstă de 41 de ani este căsătorită cu Răzvan Munteanu din anul 2012. Cei doi formează unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbiz-ul românesc. Cu toate astea, vedeta a fost întrebată deseori de ce nu a devenit mamă până în prezent, iar Delia a decis să le răspundă fanilor său printr-un video pe TikTok. Însă, mesajul cântăreței a stârnit reacții acide.

„De ce nu fac? Nu știu, dar cred că ar trebui felicitați oamenii care nu fa. Pentru că toată lumea face, suntem foarte mulți și chiar nu mai avem nevoie să fim foarte mulți. Ne-am atins scopul, ne-am înmulțit destul de mult, e plină planeta de noi.

Nu suntem prea simpatici așa, adică facem mult rău. Consumăm multă hrană, consumăm foarte multe chestii, facem rău, poluăm. De ce să fac? Încă unul? Nu, frate. Lasă să nu fie, nu stau eu bine fără stres și fără obligații?Nu plec eu de acasă când vreau și mă întorc când vrea inimioara mea? Nu fac eu în viața asta ce vreau eu? Ba da! Deci, vrei complicații? Fă un copil’, a spus vedeta pe rețelele de socializare.

Cum se înțeleg în prezent Delia și Andreea Popescu

Citește și  Recunoașteți fetița? Indiciu: este o cântăreață faimoasă

Andreea Popescu a făcut parte din trupa de dans a Deliei, iar împreună au amintiri plăcute. După ce s-a căsătorit și a devenit mamă, Andreea Popescu a renunțat la cariera de dansatoare și s-a dedicat familiei. Chiar și așa, Delia și fosta ei dansatoare păstrează legătura și ori de câte ori au ocazia, comunică și se întâlnesc.

„Chiar acum două zile am vorbit cu ea pe whatsapp, suntem foarte ok, ne înțelegem foarte bine. Bineînțeles că acum avem drumuri cumva opuse, dar când ne vedem depănăm amintiri, lucrurile se leagă așa foarte ușor și natural, firesc’, a mai spus Andreea Popescu pentru sursa citată mai sus.

blank