International, Stiri

Decizia Papei Francisc cutremură Vaticanul din temelii!

Cea mai fermă poziţie a uunui cap al Bisericii Catolice împotriva preoţilor pedofili

  papa

Papa Francisc a condamnat din nou cu severitate abuzurile de tip pedofil comise de unii clerici, apreciind că acestea reprezintă „un sacrilegiu”, într-o conferinţă de presă organizată la bordul avionului papal la întoarcerea dintr-o călătorie de trei zile în Ţara Sfântă.

Răzpunzând timp de 40 de minute la întrebările jurnaliştilor, Papa Francisc a anunţat că „săptămâna viitoare, la 6 şi 7 iunie”, va oficia „o slujbă la Sfânta Marta (reşedinţa sa), cu şase sau opt victime, urmată de o întâlnire cu ele”.

Întrebat despre atitudinea Vaticanului faţă de prelaţii acuzaţi de astfel de abuzuri, el a subliniat că „trei episcopi fac obiectul unor anchete, iar unul dintre ei a fost condamnat deja”. De altfel, a adăugat Papa Francisc, „preoţii care fac aşa ceva îl trădează pe Dumnezeu”.

Luna trecută, Papa a cerut iertare pentru abuzurile asupra minorilor, calificându-le un „rău” absolut. El a promis intesificarea acţiunilor împotriva acestui fenomen, ca răspuns la acuzaţii de minciună şi relaxare a Vaticanului pe această temă.

În cadrul unei audieri la un comitet ONU, la Geneva, un oficial de la Vatican a dezvăluit că justiţia canonică a tratat 3.420 de cazuri de abuzuri în ultimii zece ani.

Din aceste cazuri, 848 de preoţi au fost caterisiţi, în timp ce 2.572 au fost rugaţi să ducă „o viaţă de rugăciune şi penitenţă”.

La începutul lunii mai, o comisie de experţi înfiinţată de Papa Francisc a anunţat că vrea să pună în aplicare în curând „proceduri eficiente” de pedepsire a preoţilor pedofili.

blank