Politic, Stiri

De ziua-i de naştere, Ion Iliescu participă la lansarea ueni cărţi despre el

De ziua-i de naştere, Ion Iliescu participă la lansarea ueni cărţi despre el

Ion IliescuDuminică, fostul preşedinte Ion Iliescu este în sărbătoare: împlineşte 83 de ani. Prea multe pentru ziua lui nu-şi doreşte: doar să fie sănătos, alături de soţie, şi să se consolideze cât mai temeinic USL. Chiar face către uniune o urare, să aibă mult succes în anii de guvernare, deşi se fereşte să îi dea sfaturi premierului Victor Ponta, chiar dacă îl susţine cu tot sufletul, pentru că e diferenţă de generaţii şi celor mai tineri nu le place să primească sfaturi de la cei mai în vârstă, aşa, ca el, aflaţi la capăt de viaţă. De ziua lui, Iliescu va fi prezent la Ateneul Român, alături de soţia sa, căci aici se va lansa o carte care îi este dedicată. Iată ce spune fostul preşedinte, referitor la acest lucru: „Se lansează o carte, nu-i cartea mea, eu sunt obiectul, nu subiectul cărţii. Adică alţii scriu despre mine şi eu sunt invitat. Şi eu sunt curios să văd ce scriu alţii despre mine. E vorba de foşti colaboratori, cunoscuţi din ani mai vechi, din ani mai apropiaţi, începând cu nişte colegi de liceu şi terminând cu nişte colaboratori de după decembrie ’89. Nu e biografie”. N.M.

blank