Un cuvânt nou și-a făcut loc în limbajul urban din ultimii ani: „înjoseală”. Neînregistrat încă în dicționare, termenul a apărut în presa de scandal, în comentarii online și versuri de manele, fiind adesea asociat cu vorbirea tinerilor. Deși ar putea părea un regionalism vechi, „înjoseală” este, de fapt, o inovație lingvistică, o completare modernă și argotică a unei familii de cuvinte mult mai vechi și mai sobre.
O familie lexicală cultă: „a înjosi” și „înjosire”
La originea noului termen se află verbul „a înjosi”, care, surprinzător, este atestat abia în secolul al XIX-lea. Inițial, cuvântul avea sensuri astăzi uitate, precum „a coborî” sau „a scădea prețul”. Sensul modern – „a umili, a degrada” – a fost, conform lingviștilor, un calc semantic, adică o imitare a unor verbe din franceză (abaisser) și germană (erniedrigen).
Verbul „a înjosi” și substantivul derivat, „înjosire”, au fost considerate cuvinte din registrul înalt, folosite de „clasele culte”. Găsim „înjosirea” în scrierile lui Alecsandri, Eminescu și Caragiale, în contexte care ţin de etică, politică sau religie. Chiar și astăzi, „înjosire” rămâne un cuvânt formal, rar întâlnit în conversația de zi cu zi.
„Înjoseală”: Nașterea și universul unui termen de cartier
„Înjoseală” este format cu ajutorul sufixului -eală, preferat în limbajul colocvial și argotic pentru a crea substantive din verbe (ca în plictiseală, amețeală). Sensul său este tot „umilință” sau „rușine”, dar contextul este complet diferit.
Acest cuvânt este impregnat de mentalitatea lumii marginale sau interlope, unde ierarhia dintre șmecheri și fraieri este esențială pentru supraviețuire. Un exemplu dintr-un reportaj despre viața din închisoare ilustrează perfect acest univers: a dormi în paturile de sus înseamnă că „ești la înjoseală”, o poziție de subordonare care atrage batjocura celorlalți.
Cum se „dă” și cum se „ia” înjoseala
Ceea ce conferă cuvântului un caracter pur argotic sunt expresiile în care apare:
- A da înjoseală – înseamnă „a umili pe cineva” în mod direct și public.
- Exemple: „I-a dat înjoseală la fotbal”; „Îți dau rușine și înjoseală. Eu sunt șmecher!”
- A-și lua înjoseală – este echivalentul pasiv, „a fi umilit”.
- Exemple: „Mamă, ce înjoseală mi-am luat!”; „Afaceristul și-a luat înjoseală de la cămătari.”
O prăpastie stilistică
O simplă schimbare de sufix produce efecte stilistice majore. Deși aproape echivalente ca sens de bază, „înjosire” și „înjoseală” sunt separate de o prăpastie stilistică și culturală. „Înjosirea” evocă o degradare morală, abstractă, din lumea literaturii clasice. „Înjoseala”, în schimb, descrie o umilință concretă, o luptă pentru putere și statut în dinamica socială a străzii.