Țânțarii
Medical

De ce țânțarii ne ciupesc, preponderent, de picioare?

Numai gândul la o seară de vară răcoroasă petrecută afară a început să ne înspăimânte și asta din cauza la țânțarii. Fie că ne îmbrăcăm cu pantaloni lungi, aceștia tot reușesc în cele din urmă să ne piște. Dar de ce aleg în special zona picioarelor?

În acest sens, entomologul Anandasankar Ray, de la University of California, a explicat mai bine tot procesul prin care țânțarii ajung să te piște.

„Ei bine, au sute de receptori diferiți în antene”, a explicat el. „Și acești receptori pot detecta tot soiul de chimicale diferite pe care corpurile noastre le emit. Mai exact, senzorii de pe antene îi ajută pe țânțari să ne localizeze respirația. Astfel, țânțarii se uită după emisiile de dioxid de carbon emise de noi când expirăm și merg spre ele.”

De ce înțeapă țânțarii mai mult de picioare?

Se pare că micii vampiri insuportabili sunt și deștepți, de aceea evită să intre direct în gura ta, ci aleg un loc unde îi observi mai greu, pentru a te putea pișca înainte să-ți dai seama că se află pe pielea ta. Totuși, de ce picioarele și nu spatele?

După cum știi fiecare parte a corpului uman emite un miros diferit, iar zona picioarelor este una deosebit de fragrantă, motiv pentru care țânțarii o găsesc atât de ușor. În plus, ei au ajuns să prefere această zonă pentru că riscul de a fi observați și
uciși cu o palmă este mai mic decât dacă ar alege, de exemplu, zona feței.

Însă, ceea ce este și mai frustrant este că nu poți face nimic pentru a-i împiedica pe acești monștri să te înțepe. Asta pentru că în ciuda tuturor dușurilor și a tuturor parfumurilor, mirosul corpului nu se poate schimba.

Biologul Larry Zwiebel, de la Vanderbilt University, a spus că aceste lucruri ar putea să te ajute puțin, dar a subliniat că țânțarii au un miros foarte fin, care îi va ajuta să treacă de parfumurile artificiale. „Chiar dacă aceste parfumuri puternice are putea ține țânțarii departe, ar trebui să le reaplici pentru a masca total mirosurile corpului”, a explicat Zwiebel.

Totuși există câteva metode prin care îi poți ține la distanță pe micii vampiri, precum: spray-ul anti țânțari, pastilele de țânțari sau lumânările Citronella.

blank